kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Ce trebuie să știi despre izolarea termică a acoperișului?

Dacă visezi la un cămin confortabil, unde frigul iernii și căldura dogoritoare a verii rămân la ușă, atunci acest articol este pentru tine. Confortul termic este extrem de important pentru fiecare dintre noi. Acesta nu doar că ne afectează starea de sănătate și bunăstare, dar influențează și modul în care ne desfășurăm activitățile zilnice. Un mediu cu un confort termic ne permite să ne concentrăm și să dormim mai bine, dar și să avem mai multă energie.

O bună izolare termică a casei nu numai că asigură un confort termic adecvat, dar contribuie și la economisirea energiei. Deoarece cele mai mari pierderi de căldură au loc prin acoperiș, în rândurile de mai jos vei afla informații utile despre una dintre etapele importante ale construcției unei case. Așadar, citește ce trebuie să știi despre izolarea termică a acoperișului!

Despre izolarea termică a acoperișului

Izolarea termică reprezintă procesul prin care se reduce transferul de căldură între două medii. Este un element cheie în menținerea unei temperaturi stabile în interiorul clădirilor, indiferent de variațiile climatice externe.

Există o varietate mare de materiale de izolare termică disponibile pe piață, fiecare cu propriile sale caracteristici și niveluri de eficiență. Printre cele mai comune produse de izolație termică se numără polistirenul expandat și extrudat, vata minerală și spuma poliuretanică. Alegerea materialului potrivit depinde de mai mulți factori, inclusiv zona casei care se izolează, climă, buget.

Cum alegi materialele de izolație termică potrivite pentru acoperiș?

Când alegi materialului de izolație termică trebuie să ții cont de condițiile climatice specifice zonei în care locuiești, dar și de caracteristicile acoperișului tău. De exemplu, în zonele cu ierni grele și veri calde, ar fi ideal un material cu o rată mare de rezistență termică. Asigură-te că ții cont de înclinarea, tipul și dimensiunile acoperișului tău atunci când alegi materialul de izolație.

De știut: Materialul de izolație pe care îl vei alege nu se montează direct pe suprafata acoperișului, ai nevoie de un prim strat protector. Așadar, pentru acoperiș îți trebuie folie anticondens. Aceasta se montează în spatele căpriorilor în fâșii orizontale.

Variante de materiale pentru izolarea termică a acoperișului:

vata minerală de sticlă – vata minerală este un produs de izolație termică obținut din materiale naturale; este de două tipuri, vată minerală de sticlă și vată minerală bazaltică; trebuie să știi că ele au caracteristici diferite; vata minerală de sticlă este elastică, flexibilă și are greutate redusă; dat fiind aceste caracteristici, vata minerală de sticlă se aplică ușor în zone neregulate sau greu accesibile, fiind un material recomandat pentru izolația acoperișurilor înclinate;

vata minerală bazaltică – spre deosebire de vata minerală de sticlă, vata bazaltică este un material rigid, care rezistă bine la acțiuni mecanice și se folosește cu precădere pentru izolarea pereților exteriori, dar și a acoperișurilor tip terasă; printre avantajele vatei bazaltice se numără faptul că izolează foarte bine fonic, nu se tasează în timp, nu își pierde forma, este permeabilă la vapori și nu are emisii de substanțe chimice;

polistirenul – este un material izolator popular, în primul rând datorită prețului accesibil; totodată, are un coeficient de conductivitate termică foarte mic, acest lucru înseamnă că este un material eficient pentru reducerea pierderilor de căldură și păstrarea temperaturii constante în interiorul clădirii; în plus, polistirenul are o greutate redusă, ceea ce face ușoară instalarea și manipularea lui; există două tipuri principale de polistiren disponibile pe piață: polistirenul expandat (EPS) și polistirenul extrudat (XPS); pentru izolarea acoperișului este recomandat polistirenul expandat, deoarece permite circulația vaporilor de apă; alege polistirenul cu o grosime mai mare, acest lucru având o influență decisivă cu privire la pierderile de căldură;

spumă poliuretanică – este un material de izolație termică care se aplică sub formă de spumă lichidă și se extinde rapid, umplând spațiile și creând o barieră izolantă; spuma poliuretanică oferă una dintre cele mai bune valori de izolare termică dintre toate materialele de izolație disponibile pe piață; aceasta ajută la menținerea temperaturii constante în interiorul clădirii, reducând pierderile de căldură în sezonul rece și păstrând răcoarea în sezonul cald; spuma umple bine toate spațiile, își mărește imediat volumul și se întărește, aderând îndeaproape la suprafață; stratul rezultat nu are îmbinări și suduri, așadar se reduce la minimum coeficientul de transfer de căldură; totodată, reține că izolația acoperișului cu spumă poliuretanică permite respirația panourilor acoperișului, lucru care previne condensul și elimină probabilitatea formării ciupercilor și mucegaiului.

Ce trebuie să mai știi?

  • Pregătirea acoperișului este o etapă esențială în procesul de instalare a izolației. Înainte de a începe, acoperișul trebuie curățat și inspectat pentru a identifica și repara orice daune existente. De asemenea, trebuie să știi că este necesară instalarea unei bariere de vapori pentru a preveni formarea condensului și umezelii în interiorul izolației.
  • Procesul de instalare propriu-zis implică măsurători precise, tăierea și fixarea izolației, asigurarea ventilării adecvate și verificarea finală a lucrării. Este important să te asiguri că izolația este instalată corect și fără goluri care ar putea permite aerului să pătrundă.

Majoritatea pierderilor de căldură sunt localizate în zona acoperișului. Utilizarea materialelor termoizolante adecvate și aplicarea corectă a acestora te ajută să reduci la minimum pierderile de energie. Prin urmare, izolarea acoperișului contribuie la îmbunătățirea confortului din casa ta și la reducerea cheltuielilor de încălzire.


Urmăriți canalul Gazeta Dâmboviței pe WhatsApp: https://whatsapp.com/channel/0029VaA0mwD9Bb5wjpzNBo1D

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media