CNS Cartel ALFA –Dâmboviţa ia poziţie publică printr-un comunicat de presă, legat de situaţia societăţii Consiliului Local Târgovişte, SC Municipal Construct SA. Sindicatul cere încetarea numirilor politice în societate pentru că aceasta ar fi ajuns în situaţia de a avea un şefi ţinuţi din munca a doi angajați, cărora nu li se respectă drepturile. Cartel Alfa spune că sunt presiuni şi asupra liderului de sindicat din societate.
„In acest moment numirile politice in aceasta societate au determinat existenta a unui sef la doi salariati si cinci directori la 120 de salariati, la care se adauga numerosi sefi de departamente mai mult sau mai putin necesare acestei societati, cu o situatie economico-financiara dificila.Pentru a mentine aceasta structura a rtificial dimensionata, este nevoie ca salariatii existenti sa munceasca suplimentar, in conditiile nerespectarii drepturilor ce decurg din Contractul Colectiv de Munca. CNS Cartel ALFA –Dambovita apreciaza ca inacceptabil comportamentul actualului director tehnic si presedinte al Consiliului de Administratie (nr. Traian Ivanovici) al acestei societati, si solicita public sa inceteze presiunile asupra liderului de sindicat al Sindicatului Liber Constructii Edilitare- din cadrul SC MUNICIPAL CONSTRUCT SA, dl. Ion Edu, care militeaza pentru intrarea in normalitate si respectarea drepturilor ce decurg din Contractul Colectiv de Munca.” se arată într-un comunicat al preşedintelui Cartel Afla Dâmboviţa, Nicolae Dragodănescu.
În acest context sindicatul i-a retras calitatea de membru lui Traian Ivanovici (foto), pentru că a încălcat statutul CNS Cartel ALFA conform căruia funcţiile de conducere la nivel sindical sunt incompatibile cu calitate de membru de partid. Ivanonici este membru al Partidului Social Democrat, membru în Consiliu de Administraţie al Municipal Construct şi director tehnic al societăţii. „Este de neacceptat ca in acelasi timp, aceeasi persoana sa ocupe o functie politica, o functie de conducere sindicala, o functie de presedinte al Consiliului de Administratie, o functie de Director si … alte functii. Deasemenea, CNS Cartel ALFA –Dambovita, atentioneaza sindicatul afiliat – SISDAN Valahia din cadrul Universitatii Valahia Targoviste, ca potrivit Statutului CNS Cartel ALFA, functiile de conducere in executivul sindical sunt incompatibile cu calitatea de membru de partid si anunta public faptul ca vicepresedintelui SISDAN Valahia, dl. Ivanovici Traian, i s-a retras calitatea de militant sindical pentru faptul ca este membru al unui partid politic si a desfasurat activitati incompatibile cu codul militantului sindical. Totodata cere public ca organele de conducere ale SISDAN Valahia sa dispuna propriile masuri pentru a respecta prevederile Statutului CNS Cartel ALFA, si a nu permite imixtiunea activitatii politice in activitatea sindicala.” se mai arată în comunicat.
Sindicaliştii Cartel Alfa au atras atenţia că vor recurge la proteste dacă lucrurile nu se vor remedia.