Real Food Sheriff Târgoviște susține o nouă campanie umanitară pentru copii instituționalizați sau pentru cei din familii cu situație materială precară. Astfel, fiecare donație a oamenilor cu suflet va fi dublată în produse de către Real Food Sheriff Târgoviște.
„Sezonul Sărbătorilor de Iarnă ne provoacă în fiecare an să ne facem planuri despre cum să petrecem cât mai frumos, ce cadouri să cumpărăm pentru cei dragi și ce bunătăți să pregătim pentru mesele festive care vor urma.
Crăciunul este menit să trezească în sufletele noastre bunătate, iar aceasta stare ne duce cu gândul la cei cu care soarta a fost nedreaptă, în special copiii aflați în situații extreme, instituționalizați, pe care părinții i-au părăsit cu sau fără voia lor sau cei din familii cu situații materiale precare…
Continuăm tradiția campaniilor caritabile și de data aceasta, în colaborare cu DGASPC Dâmbovița, lansând un nou proiect prin care vă invităm să donați orice sumă de bani direct în restaurantul nostru din Târgoviște, Aleea Sinaia nr. 2, în urna special amplasată în acest sens, până pe 23 Decembrie. La final VOM DUBLA SUMA ADUNATĂ, oferind pachete cu produse de fast-food și patiserie persoanelor identificate în grupul țintă, cu ajutorul partenerilor de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa!” este mesajul echipei Real Food Sheriff.
Parteneri media ai campaniei: KISS FM Târgoviște și Gazeta Dâmboviței