Corpul A al Complexului Mondial Târgoviște va fi demolat și reconstruit după ce expertiza tehnică a stabilit că imobilul se încadrează în clasa I de risc seismic.
Gazeta Dâmboviței a atras atenția asupra situației precare în care se află clădirea.
Peste 200 de mostre au fost ridicate de experți, analiza durând mai bine de un an. Pe 10 decembrie 2024, a fost emis un raport care încadrează clădirea în clasa I de risc seismic, adică imobil cu risc major de prăbușire în cazul unui seism cu magnitudinea mai mare de 7 grade pe scara Richter. Astfel proprietarii spațiilor au 30 de zile la dispoziție să părăsească complexul. Raportul de expertiză vizează doar Corpul A, nu și Corpul B al clădirii (spațiile comerciale aflate vizavi de Parcul Mitropoliei), iar expertiza s-a făcut ca urmare a prevederilor legale care obligă realizarea unor asemenea analize în cazul clădirilor ce presupun aglomerări de persoane, mai ales a celor construite anterior anului 1978 cum este și cazul Complexului Mondial, când se construia sub incidența unor normative tehnice care nu mai au nimic de-a face cu destinația și folosirea actuală a spațiilor.
Proprietarul majoritar, Metex SA, a notificat deja Primăria Târgoviște, OCPI, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, Inspectoratul de Stat in Construcții, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Basarab I Dâmbovița. În luna ianuarie 2025 vor fi montate și panouri de avertizare a populației privind încadrarea clădirii în clasa Risc seismic I.
Având în vedere costurile de avizare, proiectare, demolare și reconstrucție, pe care trebuie să le suporte toți proprietarii, lucru care va fi dificil pentru unii dintre ei, dar și termenele legale pentru obținerea avizelor, impuse de lege ca urmare a poziționării Complexului în zona istorică a municipiului Târgoviște, noul imobil va fi gata în câțiva ani.