Prin lege, elevele gravide si elevii părinți beneficiază de anumite facilități menite să-i sprijine să-și continue studiile. Între acestea se numără motivarea unui număr limitat de absențe, transferul în cadrul unor grupe speciale, cu program flexibil, asistență medicală specifică, consiliere școlară, consisliere administrativă, posibilitatea de a amâna examenele în cazul în care acestea coincid cu perioada de naștere sau cu perioada de îngrijire a copilului, prioritate la înscrierea copilului în cadrul unităților de învățământ preuniversitar.
Mamele minore primesc de asemenea o bursă specială în cuantum de 700 de lei, pe lună, pe perioada desfășurării activităților didactice. Condiția este frecventarea orelor de curs. Bursa pentru mame minore a fost introdusă în anul școlar 2023-2024 prin noua lege a Educației și se acordă pentru „susținerea participării la educație, a prevenirii abandonului și a nereușitei școlare”.
În Dâmbovița, Inspectoratul Școlar Județean nu are o situație clară a numărului de mame minore. Ultimele date puse, cu stăruința redacției, la dispoziție noastră, fac referire la elevele însărcinate, care erau în sistemul de învățământ în perioada martie 2023 – februarie 2024. În perioada menționată, în unitățile de învățământ dâmbovițene studiau 77 de eleve însărcinate, dintre care 11 proveneau de la școli gimnaziale. O altă situație arată că 12 eleve au născut în perioada ianuarie-februarie 2024 – este vorba de eleve înscrise la liceu sau scoală postliceală. Dacă acestea au continuat studiile sau nu și câte beneficiază de bursa pentru mame minore, nu am reușit să aflăm.





Facebook
WhatsApp
TikTok


































