Întâmplare nefericită pentru un tânăr cioban, in vârstă de 19 ani, ce lucra la stâna Sorica din Azuga. Aflat la 500 m de stâna, a fost atacat de către un urs. A vrut să detoneze o petarda pentru a îndepărta animalul, dar din păcate, aceasta i-a explodat în mână, provocându-i răni grave la mâna stânga. Ursul s-a îndepărtat pentru moment, apoi a revenit și numai intervenția colegilor de la stână a făcut să nu se întâmple o tragedie și mai mare.
Anunțați prin 112, salvatorii montani din Azuga au intervenit rapid si i-au acordat primul ajutor medical, apoi au solicitat elicopterul de la POA Brașov. Pacientul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Brașov, unde a intrat rapid in operație, pentru a-i fi salvată mâna.
Text și foto Salvamont Prahova