Mai multe familii din comuna dâmbovițeană Brezoaele se tem că vor rămâne în frig, după ce au aflat că nu mai pot folosi cardul de energie pentru achiziționarea de lemne de foc. Valabilitate cardurilor a fost extinsă până pe 31 martie, dar conform oamenilor poșta a refuzat să mai preia documentele. Este și cazul unei femei cu probleme medicale
Sunt persoana cu handicap. Pe 17 Ian am primit indemnizația și am dat actele poștăriței. Mi-a arătat pe telefonul ei că de pe data de 15 Ian a primit de la posta mare o înștiințare ca să nu mai primească acte pentru cei ce vor să achiziționeze lemne. Avea cca 10 persoane respinse, toate cu handicap că și mine.
Am luat prima tranșă în mai 2023. Posta română nu mai vrea să facă plăți pentru lemne. Pentru energie da, dar pentru lemne nu. Dacă știam de această situație luam lemne până în 27 dec. Dar s-a spus pe toate posturile că acest card e valabil până la 31 martie și pentru lemne, cărbuni, energie electrică, gaze. La mine in Brezoaele nu există gaze și majoritatea folosim lemne. Sunt multe persoane pe strada mea majoritatea pensionari cu pensia minimă, dar și persoane cu handicap care au fost refuzați de poștăriță (care nu are nici o vină) a precizat pentru Gazeta Dâmboviței unul din beneficiarii cardului de energie.
Aceste carduri au fost acordate de la bugetul de stat pentru sprijinul mai multor categorii vulnerabile: pensionarii peste 60 de ani cu pensia sub 2.000 lei, pensionarii de invaliditate cu venituri sub 2.000 lei, persoanele cu handicap grav, accentuat ori mediu cu venituri sub 2.000 de lei, familiile cu alocație de susținere și cei care încasează ajutor social.
În cursul zile de marți, 23 ianuarie, Regia Națonală a Pădurilor – Romsilva a anunțat că a încheiat Compania Națională ”Poșta Română” S.A. un Protocol de Colaborare prin care beneficiarii cardurilor de energie să poată utiliza sumele alocate în vederea achiziționării de lemn pentru încălzire de la unitățile din structura regiei. Oamenii așteaptă însă momentul în care vor putea face achiziția efectivă de lemn, mai ales că meteorologii anunța vreme rece și în continuare.
Urmăriți canalul Gazeta Dâmboviței pe WhatsApp: https://whatsapp.com/channel/0029VaA0mwD9Bb5wjpzNBo1D
@gazeta.dambovitei #moreni #stiridambovita #gazetadambovitei #foryou #5pasidebine #videoviral #fy #inot