Muncitorii peste care a căzut malul de pământ, la Braniște, sunt din Sălcuța și erau angajați de o firmă din Prahova de 7 zile, din 11 iulie. Localnicii spun însă că lucrările la canalizare ar fi început în urmă cu două săptămâni.
Cel mai mic dintre ei, un băiat de 16 ani, a suferit cele mai puține răni și a fost primul scos de pompierii fiind cel mai la suprafață. Un alt tânăr, de 26 de ani, a fost preluat de un elicopter SMURD și transportat la un spital din capitală, în comă indusă. Cel de-al treilea, de numai 20 de ani, a murit sufocat sunt pământ.
“Astăzi, 18 iulie 2020, în jurul orei 13:00, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Basarab I” Dâmbovița au fost solicitați în localitatea Braniștea pentru salvarea a 3 persoane (bărbați de 26, 20 și 16 ani) surprinse sub un mal de pământ, în timp ce efectuau lucrări la o rețea de canalizare.
Pentru extragerea acestora pompierii au intervenit cu 3 echipaje de descarcerare (două de la Detașamentul Titu și unul de la detașamentul Târgoviște) și 2 containere multirisc (unul de la ISU Dâmbovița și unul de la USISU Ciolpani) și 3 buldoexcavatoare aduse de autoritățile locale. De asemenea, pentru acordarea asistenței medicale de urgență, la fața locului au fost prezente 3 ambulanțe ale SAJ Dâmbovița și 1 elicopter SMURD.
A fost o operașiune dificilă, care s-a desfășurat contra cronometru, timp de aproape 3 ore, condusă de comandantul Detașamentului de pompieri Titu și coordonată de inspectorul șef al ISU ”Basarab I” Dâmbovița.
Două dintre victime ( băiatul de 16 ani și bărbatul de 26 ani), care prezentau semne vitale, au fost extrase de pompieri și predate echipajelor medicale SAJ și SMURD care le-au acordat asistență medicală la fața locului. Cei doi tineri au fost transportați la spitale din capitală, unul cu o ambulanță SAJ și unul cu elicopterul SMURD.
În ciuda tuturor eforturilor făcute de salvatori, din nefericire, cea de a 3-a victimă (bărbatul de 20 ani), care încă de la începutul operațiunii de salvare nu prezenta semne vitale, fiind acoperită aproape în totalitate de pământ, a fost extrasă de pompieri și predată echipajelor medicale care au constatat decesul.” a transmis Compartimentul de Informare și Relații Publice al ISU ”Basarab I” Dâmbovița