kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Autoritățile au ajuns la o concluzie cu PAVCOM. O parte din activitate va continua. Nu și „Piața de la Ruși”

Comunicat de presă

 

Față de tensiunea socială creată în jurul aplicărilor prevederilor HG nr. 935/2020 societății comerciale PAVCOM SA din Municipiul Târgoviște, suntem în măsură să facem următoarele precizări:

În cursul zilei de ieri, organele de control din partea autorităților statului, Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița și Direcția de Sănătate Publică Dâmbovița, au efectuat verificări constatând o serie de abateri.

Astăzi, la sediul Instituției Prefectului – județul Dâmbovița, la ora 10.30, a avut loc o întrunire de lucru la care au participat: prefectul și subprefectul județului, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, Primarul Municipiului Târgoviște, administratorul special al SC PAVCOM SA precum și 3 reprezentanți ai protestatarilor.

În urma analizei situației de fapt și de drept, a documentelor și autorizațiilor deținute de societate, au reieșit următoarele concluzii:

  • Complexul comercial central (cupolă) își va desfășura activitatea în continuare fără nicio restricție;
  • În zona de comerț modulară alcătuită din corpurile C3, C4, C5 și C6, se va relua activitatea într-un termen de maxim 48 de ore, perioadă în care SC PAVCOM SA va realiza și marca la sol fluxurile vizitatorilor și va asigura măsurile de igienizare, termometrizare a tuturor persoanelor care vor intra în acest complex.

  • Pentru zona de comerț, corturi, proprietarul, SC PAVCOM SA, nu a putut prezenta niciun document/autorizație care să poată permite desfășurarea unor activități de genul celor care se desfășoară în acea locație, respectiv comerț ambulant. În atare situație, s-a pus în vedere societății, să suspende de îndată activitățile în acest spațiu improvizat, impropriu, neautorizat, în care nu pot fi respectate nici normele de sănătate publică, nici cele referitoare la protecția și securitatea la incendiu. (n.r. zonă cunoscută drept „Piața de la Ruși”).

  • Pentru comercianții care își desfășoară activitatea în această zonă, SC PAVCOM SA s-a obligat ca, prin acordul părților, fie să suspende contractele de locațiune, fie să le pună la dispoziție alte spații care să îndeplinească cerințele legii.

 

 

Biroul de presă

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media