Sâmbătă, 28 septembrie a.c., Asociația Târgoviștea Restaurată a organizat un nou tur ghidat printre clădirile vechi ale Târgoviștei. De această dată, turul a fost realizat pe strada Justiției, stradă care în trecut era cunoscută sub numele de Ulița Buzeștilor, a Cantacuzinilor sau a Crețuleștilor. Cei care au luat parte la eveniment s-au putut bucura de cele 9 imobile monument istoric, au aflat povești din gura celor care au și trăit o parte dintre ele, ori povești transmise doar în familiile de burghezi valahi.
„Un nou tur ghidat organizat și susținut de către membrii Asociației Târgoviștea restaurată a avut loc sâmbătă, 28 septembrie. “Gazdă“ a fost strada Justiției, cunoscută în secolele XVIII și XIX sub denumirea de Ulița Buzeștilor, a Cantacuzinilor sau a Crețuleștilor, stradă pe care se află amplasate nu mai puțin de 9 imobile monument istoric: Casa Dimitropol/Cair/Slavu, Casa Hiotu (Iazagiului), Cercul Militar (fosta Sală de arme), Muzeul Scriitorilor ( Casa I. Al. Brătescu Voinești), Biserica Sf. Ioan Botezătorul (Sf. Ionică), Cazarma pompierilor (Depozitul Arhivelor Statului), Casa Victor Deftu, Casa Nicolae Ștefan, dar și imobile cu arhitectură aparținând stilului neoromânesc – Casa av. George Simionescu, Casa av. Al. Filoreanu. Participanții, simpatizanți mai vechi ai Asociației și noi doritori de cunoaștere a patrimoniului local, au fost purtați prin istoria imobilelor și a celor care le-au construit și locuit, de către membrii Asociației – Mihai Alexandru (Cercul Militar), Gheorghe Ene (Casa Hiotu, Biserica Sf. Ionică), Simona Angelescu (Casa Dimitropol/Cair/ Slavu,), Cristian Rădulescu (Cazarma Pompierilor), prezentările fiind pertinente și documentate minuțios. În cadrul turului a fost posibil accesul în interiorul Cercului Militar (mulțumim Mihai și Rodica Alexandru!), clădire care va intra în curând într-un amplu proces de restaurare. De asemenea, participanții au vizitat Muzeul Scriitorilor, clădire de patrimoniu care a aparținut scriitorului I. Al. Brătescu-Voinești și mai târziu doctorului Dumitru Oprescu, medicul șef al Spitalului din Târgoviște în perioada interbelică. La succesul acestui tur a contribuit dr. Ștefan Adrian, aflat în mare vervă, care a susținut prezentarea imobilelor Muzeul Scriitorilor și Casa Crețulescu și care a surprins organizatorii permițând vizitarea Casei Nicolae Ștefan, unde participanții au fost primiți cu răcoritoare și prăjituri făcute de către dna dr. Doina Ștefan.
Mulțumim tuturor celor care au participat și felicitări pentru reușita acestui eveniment cultural!”