kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Aplicaţia Programului Casa Verde Fotovoltaice, funcțională de astăzi, de la ora 10:00

Anunțul a fost făcut ieri, de ministrul Mediului, Mircea Fechet. “Mă bucur să îi anunţ pe toţi beneficiarii înscrişi în ediţia de anul trecut a programului Casa Verde Fotovoltaice că aplicaţia se va debloca începând de mâine, ora 10:00. Din acel moment, toţi solicitanţii care nu au selectat un instalator până la data suspendării programului au la dispoziţie un termen de maximum 90 zile pentru selectarea unui instalator validat, prin intermediul aplicaţiei puse la dispoziţie de AFM. Asta înseamnă că, în cel mai scurt timp, 90.000 de gospodării din România vor beneficia de o factură mai mică pentru curentul electric, producând, în acelaşi timp, energie curată, fără emisii şi poluare”, a transmis ministrul.

În cadrul aplicaţiei va fi disponibilă lista completă a instalatorilor validaţi de Administraţia Fondului pentru Mediu. În termenul dat de maximum 90 de zile, instalatorii selectaţi au obligaţia efectuării analizei documentelor încărcate de solicitant precum şi aprobarea solicitanţilor eligibili, în condiţiile şi termenele stabilite prin Ghidul de finanţare a Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională, aprobat prin Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 1063/2023.

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media