Astăzi, 20 mai 2024, în intervalul orar 10.30-11.30, angajații din Serviciul Județean Dâmbovița al Arhivelor Naționale au decis să protesteze prin întreruperea activității și anularea programului de lucru cu publicul.
„Angajații din Serviciul Județean Dâmbovița al Arhivelor Naționale, alături de colegii din toată țara își exprimă profunda nemulțumire față de lipsa de respect la adresa lor și a instituției în care-și desfășoară activitatea. Aceasta a culminat cu discriminarea salarială și nedreptatea cu care se confruntă, comparativ cu salariații altor instituții județene de stat.
În luna ianuarie a acestui an a fost inițiat un proces de aliniere a salarizării personalului din instituțiile deconcetrate din mai multe sectoare de activitate bugetară, la nivelul salariilor din administrația centrală. Acest demers a fost inițiat ca urmare a discrepanțelor salariale dintre funcțiile din administrația publică centrală și cele din unitățile teritoriale.
Arhiviștii au fost omiși din lista beneficiarilor acestui proces și, în pofida eforturilor depuse încă de la începutul anului și a demersurilor legale inițiate în acest sens, cerințele pentru o salarizare echitabilă și respectare drepturilor legitime ale salariaților din structurile județene ale Arhivelor Naționale nu s-au finalizat printr-un act normativ.
Acțiunea de astăzi este concepută ca un prim semnal pentru guvernanți, protestele urmând a continua până când drepturile noastre vor fi recunoscute și nedreptatea salarială-înlăturată” transmit angajații de la Serviciul Județean Dâmbovița al Arhivelor Naționale, membrii în Sindicatul Național EUROPOL.
În data de 23.05.2024, la sediul Guvernului României se va organiza un miting cu participarea salariaților din toată țara.