Adevărul despre joburi și cum să nu-ți pierzi capul

Cum să găsești un job potrivit și de ce locurile de munca remote nu sunt mereu așa cum par.

Nu știu cum e la tine, dar eu de fiecare dată când intru să caut anunțuri de angajare am senzația că mă aflu într-un bazar uriaș. Strigă toată lumea: „Avem joburi grozave!”, „Iată poziții excelente!”, și tu trebuie să alegi repede ceva ca să nu rămâi pe dinafară. Doar că, printre toate astea, am dat și de locuri de munca remote și am zis: „Hmm, asta ar putea fi varianta mea de scăpare.”

Acum, partea cu găsirea unui loc de muncă e plină de paradoxuri. Pe de o parte, ai impresia că sunt o mie de opțiuni. Pe de altă parte, când stai să le citești pe bune, îți dai seama că jumătate nu se potrivesc cu tine, un sfert sună bine doar pe hârtie, iar restul cer experiență cât pentru trei vieți. Și ce faci? Păi încerci să găsești acel echilibru.

Îmi amintesc că la un moment dat eram obosit de atâta căutat și am zis: „Gata, primul job care sună decent, îl iau.” Evident că am dat de o experiență nu tocmai fericită. Colegi ok, dar atmosfera de birou era ca o supă acră: nimeni nu zâmbea, totul era pe fugă, și parcă și cafeaua avea gust de tensiune. A fost momentul în care am realizat că atunci când vrei să găsești un loc de muncă, nu e suficient să te uiți la salariu și la program. Trebuie să simți și că oamenii de acolo nu-ți mănâncă energia pe pâine.

Și aici intră în scenă povestea cu locurile de muncă „remote”. Sincer, la început credeam că e visul absolut: pijamale toată ziua, fără trafic, fără șef care să te bată pe umăr. Dar realitatea e un pic diferită. În prima săptămână am lucrat de la bucătărie. Nu părea mare lucru până când am observat că în fiecare pauză mă „răsfățam” cu câte ceva de mâncare. După o lună, aveam impresia că biroul meu nu era birou, ci bufet suedez.

Am mutat laptopul în sufragerie. Mai bine, dar problema era televizorul. Știi senzația aia când zici „doar 10 minute” și brusc se face seară? Ei bine, așa am pierdut o zi întreagă cu un serial. Concluzia mea? Dacă vrei să lucrezi de acasă, trebuie să îți faci colțul tău, chiar dacă e doar o masă cu două caiete și o lampă. Altfel, tentațiile sunt peste tot.

Dar să nu crezi că am doar povești cu eșecuri. Am avut și momente în care lucrurile s-au legat perfect. De exemplu, când am hotărât să nu mai aplic la tot ce îmi iese în cale, ci să aleg un loc de muncă care chiar mă atrăgea, s-a întâmplat ceva interesant. M-am pregătit altfel pentru interviu, nu doar mecanic, și am vorbit mai liber. Nu știu dacă angajatorul a simțit energia mea diferită, dar m-au sunat a doua zi cu oferta.

Îți spun drept: căutarea asta de joburi e și un exercițiu de autocunoaștere. Înveți ce vrei și mai ales ce nu vrei. Eu, de exemplu, am realizat că nu pot să lucrez într-un loc unde toată lumea tace și stă cu ochii în monitoare ca niște roboți. Îmi trebuie măcar un coleg care să facă o glumă proastă din când în când, altfel mă simt prins într-un film mut.

Un alt aspect pe care l-am descoperit este cât de important e să îți asculți instinctul. Dacă citești un anunț și deja simți că e prea frumos ca să fie adevărat, probabil că așa și e. Și dacă interviul începe cu promisiuni exagerate, mai bine fugi cât mai repede.

Deci, ce am învățat până acum? Să nu mă arunc la orice ofertă, să aleg joburi care mă fac să mă simt om și să nu uit că locurile de munca remote pot fi o binecuvântare doar dacă reușești să pui niște limite. În rest, căutarea rămâne un drum cu suișuri și coborâșuri, dar măcar nu ești singur pe traseu.

La final, îți spun ceva ce îmi repet și mie: nu există „locul de muncă perfect”. Există doar acel loc unde tu și postul respectiv faceți clic pentru o vreme. Și e suficient.