La vârsta de 71 de ani a încetat din viață Dumitru Vlad, unul dintre membrii-fondatori ai Asociației Județene de Fotbal Dâmbovița (AJF). Acesta și-a petrecut 33 de ani din viață pe postul de contabil al asociației.
Atât colegii, cât și cei care l-au cunoscut prin prisma pasiunii sale pentru fotbal, vorbesc despre echilibrul pe care el îl avea, despre personalitatea caldă cu care reușea să-și atragă mulți prieteni și despre înțelepciunea cu care privea atât viața, cât și fotbalul dâmbovițean.
Echipa Gazeta Dâmboviței transmite sincere condoleanțe familiei îndurerate!
Urmăriți canalul Gazeta Dâmboviței pe WhatsApp: https://whatsapp.com/channel/0029VaA0mwD9Bb5wjpzNBo1D