kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

9 mai – Ziua Națioanlă a Oinei, sportul național la care Dâmbovița are o campioană

Oina este un joc sportiv tradițional românesc, sub patronajul Familiei Regale, de anul acesta sport național cu o zi special dedicată celebrării lui. Din păcate sportul este din ce în ce mai rar practicat, cu excepția probei de aruncarea mingii de oină din cadrul pentatlonului de atletism. La acest probă, Dâmbovița are o campioană națională în 2022.

Elena Beatrice Constantin este acum clasa a XI-a la profil sportiv, practicând atletism de performanță de la vârsta de 7 ani. Oina a fost pentru ea ca o primă dragoste, iar rezultatul său de anul trecut a uimit, aruncarea sa de 60,9m devansând și rezultatele băieților. „Întotdeauna am fost bună la aruncări. Oina mi-a plăcut cel mai mult, dar a trebuit să mă îndrept către aruncarea suliței”, spune ea cu regretul că nici nu a avut șansa să-și dezvolte pasiunea pentru oină.

Un sport practicat continuu cel puțin din secolul al XIV-lea conform cronicilor și hrisoavelor timpului,  nu are sprijinul necesar pentru a redeveni în tendințe. “Jocul de oină se mai practică în unele județe. Eu sunt profesor de baschet. Mi-ar plăcea să lucrez cu elevii jocul de oină, dar nu-mi permite timpul și nu avem nici materialele diactice necesare. Nu putem practica oina cu mingii de acum 30 de ani. Cred că depinde de fiecare dintre noi, profesori de educație fizică și antrenori, să promovăm acest sport care este sport național, dar avem nevoie de ajutorul ministerului”, este de părere prof. Marian Enache, unul dintre îndrumătorii Elenei.

foto: Joc de oină în anii 60. sursa: okazii.ro

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media