ortooxacell kiss2022.gif Flax

Un actor târgoviștean, în cea mai tare campanie de mobilizare a electoratului la vot!

[youtube width=”600″ height=”400″ video_id=”9PlOnw2x2GU”]

„Daca nici înaintașii nu s-ar fi prezentat în momente de cumpănă, în ce limbă te mai [BIP] pe el de vot?” este sloganul unei campanii semnate de agenția Leo Burnett, menită să mobilizeze electoratul pentru alegerile prezidențiale. Campania „Vino la vot!” a fost realizata pentru Asociația Pro Democrația. Campania include două clipuri în care Mihai Viteazul, respectiv Ștefan cel Mare se trezesc fără oșteni înaintea bătăliei.

În clipul cu Ștefan cel mare apare actorul târgoviștean George Buică (f0to dreapt), veteranul teatrelor târgoviștene. Buică se numără printre membrii fondatori ai instituţiilor de teatru din Târgovişte. În 1969 a pus bazele Teatrului de Copii “Neghiniţă”, în 1974 lua fiinţă Teatrul Popular Tony Bulandra, după care au urmat Teatrul pentru copii “Junior” şi Teatrul Municipal Tony Bulandra. George Buică se află pe scena teatrelor de peste 50 de ani.

Distribuie:

4 comentarii la „Un actor târgoviștean, în cea mai tare campanie de mobilizare a electoratului la vot!”

  1. Va multumesc pe aceasta cale, pentru frumoasa si corecta documentare a biografiei mele .Sunt placut surprins, ca mai exista cineva care isi mai aminteste de batranii slujitori ai scenei si a filmului. Va imbratisez cu mult drag !

  2. 🙂 am văzut spoturi şi mai tîmpite, dar cu ”mîndri că sîntem români” încă nu 😀 )))))

  3. De fapt, orice amarat de doritor de a fi copywrighter va va spune ca e o campanie esuata, ori de-a dreptul foarte proasta!

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media