Târgoviștenii sunt invitați în acest weekend la Festivalul-concurs Naţional ”Ileana Sărăroiu”

Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa organizează, în perioada 18 – 19 noiembrie, Festivalului-concurs Naţional ”Ileana Sărăroiu”, ajuns anul acesta la a V-a ediţie. Festivalul se va desfășura la Casa Tineretului (Clubul Studenţilor), începând cu ora 18.00.Vor fi alături de tinerii interpreți care își dispută trofeul: Nicolae Furdui Iancu, Daniela Condurache şi Ansamblul folcloric „Haiducii”, venit special de la Chişinău. Orchestra Populară „Chindia” a Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa, dirijată de Ionuţ Dumitrescu, va realiza acompaniamentul în cele două seri de festival.

Pe 25 septembrie 1936 s-a născut Ileana Sărăroiu, cea care avea să rămână, alături de Maria Lătăreţu, Maria Tănase şi Ioana Radu, în galeria selectă a marilor interprete de muzică populară românească. A copilărit în localitatea Valea Voievozilor, într-o familie săracă, iar la vârsta de 11 ani, urca pe scena căminului cultural din satul natal, urmând ca apoi să cânte şi la Casa Culturală din Târgovişte. După absolvirea Şcolii Populare de Artă din Târgovişte, Ileana Sărăroiu a plecat la Bucureşti, unde a cunoscut succesul cântând în diverse ansambluri, devenind apoi cunoscută în toată ţara. Dăruirea totală, personalitatea uluitoare şi tehnica vocală de excepţie i-au permis artistei să abordeze genuri muzicale variate: romanţe, cântece populare, cântece de petrecere şi muzică uşoară.

 

Printează articolul Printează articolul

#Citeste si:



Ajuta comunitatea noastra sa creasca. Distribuie acest articol pe retelele tale de socializare preferate. Multumim!


Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public si nici nu va fi folosit in scopuri promotionale

Parerea ta conteaza, nu mai astepta si comenteaza! 🙂



Lasă un răspuns