ortooxacell kiss2022.gif Flax

Start bun de sezon! Adrian Şotîngeanu, locul 3 la Trofeul Râşnov

Adrian Şotîngeanu (Subaru Impreza GC 8) a început în forţă ediţia din acest an a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă. Pilotul dâmboviţean de raliu s-a prezentat foarte bine la Trofeul Râşnov (prima etapă a sezonului), iar la final a terminat pe locul 3 la Grupa A. Pe o vreme extrem de capricioasă, vicecampionul naţional din sezonul precedent a tras din greu până şi-a asigurat prezenţa pe ultima treaptă a podiumului, poziţie ce i-a adus în cont 17 puncte importante. Runda inaugurală a întrecerii destinată Grupei A a fost câştigată de Bogdan Ungureanu (Mitsubishi Lancer Evo IX), iar pe locul 2 s-a clasat Ciprian Ciobotaru (Mitsubishi Lancer Evo VII). Pentru Şotîngeanu podiumul bifat la Râşnov a fost primul obţinut într-o etapă de debut a Campionatului Naţional. Adjudecarea locului 3 în runda inaugurală a competiţiei a provocat multă bucurie în rândul pilotului târgoviştean.

„Un podium muncit în poate cea mai dificilă etapă de coastă din cariera mea. Un traseu greu tehnic care a alternat sotingeanu 1cu zone de viteză foarte mare şi zone de virajate, dar şi ace de par. Ploaie, frig şi ulei mult pe traseu au fost ingredientele acestei curse. După şase luni de pauză, ziua de sâmbătă a fost dificilă pentru mine. Cu greu am reuşit să găsesc un ritm bun, punctele de frânare şi multe altele. La un moment dat simţeam că nu se mai leagă nimic, dar până la urmă am trecut peste tot şi am reuşit să termin pe podium. Acest loc 3 îl consider foarte bun la început de an. Sunt foarte fericit pentru cursa reuşită la Râşnov”, ne-a declarat Adi Şotîngeanu.

Marele vis din acest an al pilotului dâmboviţean este cucerirea titlului naţional la grupa A, după ce anul trecut a devenit vicecampion. Următoarea etapă la care va lua parte Şotîngeanu va fi Trofeul Păltiniş, programat în perioada 21-22 mai.

Ionuţ Parghel

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media