Dâmbovițeanca Sorana Cîrstea are șanse mari de a prinde un loc în naționala feminină de tenis a României pentru meciul cu Belgia din Fed Cup, programat în luna februarie a anului viitor. Căpitanul-nejucător al lotului “tricolor” Ilie Năstase a revenit la sentimente mai bune față de tenismena dâmbovițeană, după ce jucătoarea a spus la un moment dat “că nu înțelege de ce acesta a fost numit căpitan-nejucător al lotului, în locul Alinei Cercel-Tecșor”. Fostul mare tenismen al României este dispus să o primească în echipă pe Sorana, atâta timp cât sportiva va avea rezultate bune în perioada următoare. Mai mult de atât, “Nasty” a lăsat de înțeles că a trecut peste conflictul cu târgovișteanca. „Nu știu cine ce a zis, dar eu fac echipa după clasament. Dacă Sorana intră, eu o iau, nu am nicio o problemă. Dar dacă nu intră, eu nu fac concesii, așa cum se făceau înainte probabil”, a spus Ilie Năstase la Gala Tenisului Românesc. În această săptămână, Cîrstea se află pe locul 80 în lume, cu 787 de puncte acumulate. Dintre românce, Sorana este depășită în clasamentul mondial de Simona Halep (4), Irina Begu (29) și Monica Niculescu (38). Primul turneu la care ia parte Sorana în 2017 va fi cel de la Shenzen (China), programat în perioada 1-7 ianuarie.
Ionuț Parghel