A venit primăvara și, odată cu ea și sezonul răcelilor.
Așa cum am aflat de la specialist farmacie Doina Boboacă, managerul rețelei de farmacii Hyperici Târgoviște, răceala nu are tratament care să vindece infecția, ci organismul prin sistemul său imun este cel care trebuie să facă față.
În perioada simptomatică a răcelii se recomandă creșterea consumului cantității de lichide, care va împiedica apariția stărilor de deshidratare și la lichefierea mucusului vâscos care se acumulează în interiorul bronhiilor, ce poate duce la apariția infecțiilor.
Febra, spune specialistul, este bună în răceală , pentru că înseamnă că organismul luptă împotriva virusurilor, modificându-și parametri interni, astfel încât virusul să nu aibă mediu prielnic de dezvoltare și înmulțire.
Dacă totuși febra devine supărătoare trebuie tratată însă și există numeroase produce cu proprietăți antipiretice, ce pot fi liberate chiar fără prescripție medicală. Se recomandă în special produse pe bază de paracetamol, ibuprofen. Aspirina, deși are acțiune asemănătoare ibuprofenului, nu ar trebui administrată pacienților cu vârsta sub 20 de ani, decât dacă medicul consideră necesar.
Tusea seacă sau productivă este unul dintre cele mai supărătoare simptome ale răcelii.
Potrivit informațiilor oferite de către specialistul Hymarco, de cele mai multe ori, tusea productivă nu trebuie combătută, medicii considerând că este mai bine ca pacientul să elimine secreția bronșică.
Cel mai important aspect este ca tipul de tuse să fie apreciat corect, iar preparatul administrat să fie specific.
Antitusinele pot induce somnolență, motiv pentru care trebuie administrate seara.
De asemenea, sunt recomandate decongestionante pentru nas dacă este cazul. În răceli simple, antibioticele nu sunt recomandate.
În general, răcelile sunt cauzate de infecții virale, iar antibioticele combat exclusiv infecții bacteriene, așa că antibioticele pot deveni periculoase, ducând la tulburări digestive sau întârzierea vindecării, în cazul în care nu sunt administrate corect.
Specialistul Hymarco Doina Boboacă spune că nu trebuie uitată nici administrarea vitaminei C, care poate grăbi vindecarea răcelii.