Renault Tehnologie Roumanie, 10 ani de activitate! Centrul de la Titu, al doilea ca mărime în grupul Renault

  • Renault Technologie Roumanie (RTR) este cel mai mare centru de inginerie al Grupului Renault din afara Franţei
  • Modelele din gama Global Access, comercializate în 44 de ţări, sunt concepute, testate şi dezvoltate de cei 2.400 de angajaţi ai RTR
  • Design-ul, ingineria şi industrializarea noilor Logan, Logan MCV, Sandero şi Sandero Stepway sunt realizate, pentru prima oară, doar în România

Grupul Renault pune, în 2006,  bazele centrului de cercetare-dezvoltare (R&D) RTR

În primul deceniu de existenţă, RTR a scris istorie în ingineria vehicule şi mecanică pentru prima generaţie a modelelor din gama Dacia, precum şi pentru actuala gamă. Dezvoltarea vieţii-serie, prin proiectare, testare şi industrializare,  a modelelor Logan, Logan MCV, Sandero, Sandero Stepway, Duster, Lodgy si Dokker Logan (inclusiv Serii Limitate) poartă şi semnătura inginerilor români de la RTR.

«Renault Technologie Roumanie contribuie la dezvoltarea și industrializarea la nivel mondial a uneia dintre cele mai complexe și de succes game ale Grupului Renault, Global Access, inclusiv  pentru viaţa serie a motoarelor pe benzină, şi a cutiilor de viteză. Am construit RTR cu atuurile unei echipe tinere şi pasionate, formată în prezent din 2.400 de colegi”, a declarat Pascal Candau, directorul Renault Technologie Roumanie.

5

Între 2008 şi 2010 are loc construcţia de la zero a Centrul Tehnic Titu (CTT), consolidând astfel activitatea de R&D din România

Acesta a fost construit între aniii 2008-2010 și cuprinde zeci de bancuri de teste și 32 de km de piste. Alături de centrul de design, Renault Design Central Europe, inaugurat în 2008, CTT întregește activitatea de R&D a Renault în România.

„Am fost primul angajat al RTR, în 2006. Până în 2008, aveam deja 1.700 de salariaţi. Am organizat 15 forumuri de recrutare în 8 oraşe din ţară. Cei care au candidat aveau o medie de vârstă de 27 de ani. Tineri entuziaşti, la prima lor experienţă, dar cu deschidere şi dorinţa de învăţare”, îşi aminteşte Dana Oprişan, director resurse umane Grup Renault România.  „A fost o perioadă de-o efervescenţă nemaipomenită, în care cei mai experimentaţi, împreună cu numeroşii tineri pe care i-am avut la vremea respectivă, s-au angajat împreună, de-o manieră exemplară, în această aventură pasionantă care a reprezentat-o perioada de început”, mărturiseşte Doru Coman, director Inginerie Vehicule RTR.

Pentru a contribui la formarea viitorilor ingineri, RTR a iniţiat formarea Ingineria Proiectelor în Automobile, 2transformată apoi în master la Universitatea Politehnica din Bucureşti, Universitatea din Craiova, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi şi Universitatea din Piteşti. Utilizând pedagogia prin proiecte, acest master oferă anual posibilitatea realizării unui stagiu de 4 luni în cadrul RTR, timp în care cursanţii lucrează la un proiect real de vehicul. Un exemplu de astfel de proiect este Duster Birou Mobil. Un alt program de master al RTR, realizat în parteneriat cu Universitatea Politehnică din Bucureşti, este cel despre Controlul Zgomotului şi Vibraţiilor. Prin abordarea unitară, teoretică şi experimentală a fenomenelor acustice şi vibratorii (vibro-acustică), acest program este unic în România.

Grupul Renault continuă parteneriatele cu cele 15 universităţi tehnice din ţară, susţinând astfel sistemul de educaţie din România.

Compania oferă, în continuare, oportunităţi de carieră inginerilor pasionaţi de domeniul automobilelor. În prezent,  Grupul are 120 de posturi disponibile în R&D.

CENTRUL TEHNIC TITU, AL DOILEA CA MĂRIME ÎN GRUPUL RENAULT

Aici sunt testate vehiculele şi componente mecanice în diversele faze ale proiectelor gamei Global Access.

  • 450 de angajați
  • 350 ha, din care 48.000 m2  suprafață construită
  • Toate prestațiile vehiculelor sunt verificate în cele mai diverse condiţii de utilizare: pe zeci de bancuri de încercări, destinate vehiculelor şi componentelor acestora, care permit recrearea unor condiţii de funcţionare extreme: rezistenţa la frig, simulator de expunere la soare, cabină de ploaie; pe zece tipuri de piste, cu o lungime totală de 32 de km, pentru a analiza comportamentul maşinilor: pista rapidă, pistele pantă, zonele de proiecţie pietre sub caroserie, zonele de trecere prin vaduri cu apă etc.
  • Contribuie la protecţia mediului înconjurător: centrul este certificat ISO 14001, iar angajaţii împărtăşesc această grijă pentru mediu. Un exemplu: 100 de angajaţi au plantat în regim de voluntariat 100.000 de arbori în centru
  • Se implică în comunitatea locală: campanii de educaţie ecologică în şcolile şi liceele din Titu, amenajare spaţii de joacă şi verzi în grădiniţele din satele Sălcuţa şi Plopu

 

Printează articolul Printează articolul

#Citeste si:



Ajuta comunitatea noastra sa creasca. Distribuie acest articol pe retelele tale de socializare preferate. Multumim!


Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public si nici nu va fi folosit in scopuri promotionale

Parerea ta conteaza, nu mai astepta si comenteaza! 🙂



Un gand despre “Renault Tehnologie Roumanie, 10 ani de activitate! Centrul de la Titu, al doilea ca mărime în grupul Renault

  • 1 noiembrie 2016 at 13:02
    Permalink

    Si tot de 10 ani promisiunea guvernului ,DE A MODERNIZA DN7 DE LA BALDANA LA TITU SI DE A L LARGI LA 2 BENZI PE SENS A RAMAS DOAR PE HARTIE. Incercati sa ajungeti la Titu printr carute si tractoare cu varza ,cartofi.in zona fiind unul din cele maimari bazine legumicole LUNGULETU-SLOBOZIA MOARA.De 10 ani nimeni nu a facut nimic

    Reply

Lasă un răspuns