ortooxacell kiss2022.gif Flax

Regină în Cupă! Andreea Părăluţă a câştigat competiţia KO la fotbal feminin cu ASA Târgu Mureş

Ziua de marţi a fost una perfectă pentru dâmboviţeanca Andreea Părăluţă. Aceasta a reuşit să intre în posesia Cupei României la fotbal feminin, după ce ASA Târgu Mureş, echipa la care evoluează, a învins-o în finală pe Olimpia Cluj, cu scorul de 2-1. Portarul echipei naţionale a României s-a comportat foarte bine în ultimul act al competiţiei KO şi s-a dovedit îngerul păzitor pentru buturile grupării târg-mureşene în faţa campioanelor clujene. Trofeul de ieri s-a dovedit a fi cel mai preţios pentru Andreea în echipamentul lui ASA, echipă la care a ajuns în vara anului 2011. Până la câştigarea Cupei, sportiva originară din Pucheni a mai fost de cinci ori finalistă a Cupei cu ASA şi de alte trei ori a terminat pe locul 2 în campionat cu echipa antrenată de Carol Seches. Pe lângă trofeul Cupei, dâmboviţeanca şi-a mai trecut în cont peste 35 de prezenţe în prima reprezentativă a României, trei sezoane de Champions League, participarea la Campionatul European cu naţionala României U19 şi la începutul acestui an a primit din partea AFAN titlul de cea mai bună jucătoare de fotbal din România.

Ionuţ Parghel

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media