Primăria Municipiului Târgoviște, Județul Dâmbovița organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de conducere, vacante, de director (administrator general) al Direcţiei Complex Turistic de Nataţie.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:
studii universitare de licenţă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, potrivit prevederilor H.G. nr. 580/2014, astfel:
ştiinţe inginereşti, domenii de licenţă: inginerie civilă, ingineria instalaţiilor, ingineria electrică, inginerie energetică, inginerie mecanică, sau
domeniul fundamental: ştiinţe sociale, domenii de licenţă: drept, ştiinţe administrative, administrarea afacerilor, economie, management, marketing;
vechime de minimum 5 ani în specialitatea studiilor necesare ocupării postului;
cunoştinţe de operare calculator – nivel mediu (competenţe atestate prin acte doveditoare);
cunoaşterea unei limbi străine de largă circulaţie – nivel mediu (competenţe atestate prin acte doveditoare).
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
03 mai 2016: termenul limită de depunere a dosarelor;
18 mai 2016, ora 10:00: proba scrisă;
20 mai 2016, ora 14:00: proba interviu.
Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Municipiului Târgovişte, Târgovişte, str. Revoluției nr. 1-3, telefon 0245/611.222, interior 117.
Ce smecheresc, a 3-a zi dupa Pasti cand lumea nu e vigilenta. Aveti grija! Dna nu doarme!! Nu mai aranjati concursuri!