ortooxacell kiss2022.gif Flax

Premiul I pentru Dâmbovița, la Concursul naţional „Parteneriat educațional – prezent şi perspective”

Rezultate excepționale din nou pentru elevii dâmbovițeni la concursurile naționale.

Echipa dâmbovițeană, coordonată de Președintele CJE, Rareș Borcea, elev al Colegiului Național „Constantin Carabella” Târgoviște, a obținut anul acesta locul I, la Concursul naţional „Parteneriat educațional – prezent şi perspective”.

Echipa dâmbovițeană a câștigat concursul  cu 100 de puncte, la categoria cu cei mai mulți participanți: Educație pentru cetățenie democratică. Proiectul prezentat de Rareș –„Învață de la oameni de succes cum să îți construiești viitorul”- a constat în sesiuni de discuții pe tema succesului în carieră între tinerii dâmbovițeni și personalități ale comunităților regionale și naționale, oameni de succes ai diferitelor domenii, Consiliul Județean al Elevilor Dâmbovița încercând să acopere o gamă cât mai variată de interese, astfel încât fiecare elev din grupul țintă al proiectului să aibă șansa de a-și identifica un model printre profesioniștii invitați.

Concursul naţional „Parteneriat educațional – prezent şi perspective”, activitate inclusă în Calendarul Activităţilor Educative Naţionale 2016, s-a desfăşurat la Sulina, în perioada 30 mai-2 iunie 2016, cu participarea reprezentanţilor consiliilor judeţene ale elevilor din 31 de județe din ţară, care au prezentat şi susţinut în faţa juriului 33 de proiecte, cele mai reprezentative implementate în ultimul an.

Prima acțiune l-a avut ca speaker pe Prof. Univ. Dr. Silviu Miloiu, Director al Departamentului pentru studii în limbi străine din cadrul Universității Valahia din Târgoviște, specialist în studiile baltice și nordice. Cel de-al doilea invitat s-a regăsit în persoana renumitei soprane Felicia Filip, doctor în muzică al Universității Naționale de Muzică, Director al Operei Comice pentru Copii. În luna mai, tinerii au avut șansa de a-l cunoaște pe Ioan Cosmin Radu, Platforms Engineer la Microsoft România, Cosmin pregătindu-le elevilor participanți, pe lângă descrierea unor aspecte ale experienței profesionale și ale domeniului IT, demo-uri în timp real, utilizând numeroase dispozitive de ultimă generație. La toate aceste activități s-au adăugat sesiuni de promovare a programelor de dezvoltare personală sau participarea elevilor dâmbovițeni la târguri internaționale de universități, grupul țintă al proiectului cuprinzând 150-200 de elevi.

Pentru a atinge aceste rezultate, CJE Dâmbovița a colaborat cu numeroși parteneri, printre care putem aminti: Inspectoratul Școlar Județean, Centrul Europe Direct Târgoviște, Biblioteca Județeană „I. H. Rădulescu” Dâmbovița, Centrul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, Grupul Educativa etc. Proiectul a beneficiat de experiența Prof. formator Sabina Teodorescu și a Prof. Teodora Popa.

Este de menționat faptul că proiectul tinerilor din CJE Dâmbovița se află încă în desfășurare, pe data de 17 iunie 2016 fiind planificată următoarea acțiune din cadrul acestuia: sesiunea online cu tinerii constănțeni care au reprezentat statul român la unul dintre concursurile organizate în anul 2015 de NASA.

         „Dezvoltarea tinerilor și succesul lor în carieră sunt priorități ale sistemului de învățământ, deci implicit și ale CJE Dâmbovița, cu atât mai mult cu cât educația formală nu este corelată cu nevoile sau disponibilitățile pieței muncii, iar elevii sunt tot mai puțin motivați să învețe pentru atingerea standardelor educaționale.

În urma studiilor pe care le-am desfășurat în rândul elevilor dâmbovițeni, am concluzionat că este necesară implementarea unui proiect la nivelul județului nostru, care să devină un ajutor al acestor tineri în procedeul de identificare a unor modele, de promovare a unor valori și de selectare a unui domeniu profesional potrivit personalității și abilităților fiecărui elev participant. Ne-am bucurat să vedem că unul dintre numeroasele proiecte desfășurate de echipa noastră a fost apreciat la nivel național de un juriu prestigios, alcătuit din reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei și Cercetării Științifice, ai Inspectoratelor Şcolare Judeţene etc., acest rezultat motivându-ne ca pe viitor să fim mai buni, mai puternici, reprezentarea și dezvoltarea elevilor dâmbovițeni rămânând obiectivele principale ale organizației noastre!”, a declarat Rareș Borcea.

Ocuparea locului I în cadrul acestui concurs devine o tradiție pentru Consiliul Județean al Elevilor Dâmbovița, fiind al doilea an consecutiv în care tânăra echipă se clasează pe locul fruntaș.

Iniţiată în urmă cu 16 ani de Inspectorul Școlar Prof. Viorica Petre, confruntarea celor mai importante proiecte de mediu, interculturalitate, cetăţenie democratică şi sănătate adună, an de an, la Sulina, acele proiecte de succes implementate de şcoli, palate ale copiilor sau consilii judeţene ale elevilor.

Untitled 3

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media