ortooxacell kiss2022.gif Flax

Pompeii, reabilitat cu fonduri europene

Comisia Europeană a alocat miercuri, 12 apilie, aproximativ 50 de milioane de euro pentru continuarea lucrărilor de restaurare și conservare a sitului arheologic de la Pompeii, din Italia. Banii provin din Fondul european pentru dezvoltare regională. Se estimează că la momentul finalizării lucrărilor de restaurare, numărul turiștilor care vor vizita anual  orașul antic roman Pompeii, inclus în patrimoniul mondial UNESCO, va crește cu 200.000.    

În timpul vizitei sale din februarie, comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, a declarat: „În Pompeii vom restaura și conserva opere de artă din trecut, dar o facem pentru viitorul nostru, astfel încât nepoții noștri să se poată bucura de acest sit unic, o parte a istoriei noastre comune și a identității culturale. Totodată, contribuim semnificativ la dezvoltarea economică a regiunii Campania, prin stimularea turismului și a antreprenoriatului. ”

Pachetul de investiții de 50 de milioane de euro acoperă finanțarea consolidării structurilor și clădirilor vechi ale sitului arheologic, astfel încât să poată fi restabilit caracterul său urban. De asemenea, investițiile vizează construcția unui sistem de canalizare și drenare a apei, alte lucrări de restaurare și consolidare, precum și formarea personalului.

Context:

Sprijinirea lucrărilor de renovare de la Pompeii a început în perioada financiară 2000-2006. Ulterior, UE a clasificat Pompeii drept „proiect major“, cu o valoare totală de 105 milioane de euro, în perioada 2007-2013. Decizia prezentă va permite proiectului să fie completat cu fonduri din perioada 2014-2020.

Situl arheologic Pompeii a fost deschis unor lucrări de excavare, în diferite stadii, începând cu 1748. Neprotejarea suprafețelor excavate, dar și metodele ineficiente folosite au condus în timp la deteriorarea sitului.

Proiectul principal Pompeii are scopul de a opri și inversa deteriorarea sitului prin consolidarea diferitelor lucrări într-o singură zonă de excavat. În 2016, tot prin utilizarea fondurilor UE, situl a devenit accesibil persoanelor aflate în scaun cu rotile.

Pagini utile:

Comunicat de presă integral

Platforma de date deschise referitoare la coeziune

Fondul european  structural și de investiții  în Italia 2014 -2020

@EU_Regional @CorinaCretuEU #ESIFunds #InvestEU

 

Persoane de contact pentru presă

Sophie DUPIN DE SAINT-CYR (+32 2 295 61 69)

Anna-Kaisa ITKONEN (+32 2 29 56186)

Întrebări din partea publicului larg:

Europe Direct la telefon 00 800 67 89 10 11 sau prin email

 

 

REDACTAT:

Vlăduţ ANDREESCU, manager  ED Târgovişte

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media