proactiv Polimed
Mobila Kubika Regata

Până la 2,5 milioane de euro pentru finanțarea proiectelor de procesare a produselor alimentare

Aproximativ 61 de milioane de euro mai sunt disponibili prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) pentru a finanța proiecte de investiții din domeniul procesării produselor agricole. Fondurile europene nerambursabile pot fi accesate prin intermediul submăsurii (sM) 4.2 Sprijin pentru investiţii în procesarea/ marketingul produselor agricole” din cadrul Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

                   Data limită până la care AFIR primește proiecte prin sM 4.2 este 31 octombrie 2016, ora 16.00. Proiectele se depun on-line pe pagina oficială a Agenției, www.afir.info.

                   Prin sM 4.2 se pot obţine, în funcţie de tipul beneficiarului şi de investiţia propusă, până la 2,5 miloane euro/ proiect. Sprijinul public nerambursabil este de maxim 50% din totalul cheltuielilor eligibile.

                   Investiţiile finanțate prin submăsura 4.2 au drept obiectiv înființarea și/ sau modernizarea unităților de procesare şi comercializare, introducerea de noi tehnologii pentru dezvoltarea de noi produse și procese, dar și creșterea numărului de locuri de muncă.

                   Potențialii beneficiari interesați să depună proiecte prin intermediul submăsurii 4.2 și nu numai pot consulta gratuit pe pagina oficială de internet a Agenției (www.afir.info) Ghidul Solicitantului, disponibil în pagina submăsuriilor respective.6

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Un astfel de proiect, care vizează modernizarea unei unități de procesare a fost implemetat în județul Buzău de către o societate comercială. Investiția a beneficiat de finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Rurală în programarea financiară 2007 – 2013. Valoarea totală a proiectului este de 7.073.586 lei (1.824.735 euro), din care 5.944.190 lei (1.533.391 euro) reprezintă valorea totală eligibilă a proiectului.

Prin acest proiect, beneficiarul a propus modernizarea fabricii de legume prin achiziția de utilaje și echipamente specifice procesării tomatelor, astfel încât să crească capacitatea de producție.

Înainte de modernizare, beneficiarul avea o capacitate de 500 tone conserve/ an. Fabrica de conserve din legume ocupă o suprafaţă de producţie şi de înmagazinare, de circa 65.000 mp de teren, incluzând și 2 hale de depozitare a câte 500 mp.

În prezent, ca urmare a implementării proiectului, societatea dispune de patru linii tehnologice de produs şi îmbuteliat roşii decojite, de îmbuteliat piureuri de tomate, o alta pentru vâscoase şi încă una de preparat diferite sortimente de legume. Totodată, capacitatea de producție a crescut semnificativ, triplându-se aproape, la 1.400 tone conserve/ an.<

 

Printează articolul Printează articolul

Un gand despre “Până la 2,5 milioane de euro pentru finanțarea proiectelor de procesare a produselor alimentare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Polimed Diverse Imagini Hotel Pestera Armand Media
Flax Gopo

Star Sistems Security - Paza si protectie