ortooxacell kiss2022.gif Flax

Mâncăm sănătos, trăim sănătos! Câteva gânduri despre micul dejun

dieteÎn cadrul noii rubrici în Gazeta Dâmboviței, numită Mâncăm sănătos, trăim sănătos!,  specialistul în nutriție  Alina Mihai vă va oferi, astăzi, informații prețioase despre micul dejun.

‘Sunt o persoană importantă’. Dacă trecem peste egocentrismul afirmației, o sa realizăm că, într-adevăr, așa este. Iată de ce.  

Deseori, mă gândesc la instructajul pe care îl fac însoțitorii de bord înainte de a decola. Astfel, în situațiile în care este necesară folosirea măștii de oxigen, fiecare individ are responsabilitatea de a-și pune propria mască și abia ulterior să îi ajute pe cei din jur. Urmând raționamentul de mai sus, avem aceeași responsabilitate și în viata de zi cu zi – să ne respectăm și să avem grijă de noi, din toate punctele de vedere, iar alimentația este unul dintre ele. Suntem mereu pe fugă, grăbiți și încrâncenați, absorbiți de gândurile și problemele noastre, vrem să facem prea multe lucruri deodată și ce cele mai multe ori uităm esențialul – suntem cea mai importantă persoana din viata noastră și nu trebuie să ne neglijăm. Atâta timp cât noi nu suntem sănătoși, nu putem avea grijă de cei dragi.  

Astfel, modul în care începem ziua este important. După perioada de repaus la care este supus organismul pe parcursul nopții, acesta are nevoie de combustibil pentru a face față provocărilor unei noi zile. Putem începe prin a-l hidrata, cu un pahar de apă, în care am stors puțină zeamă de lămâie. După hidratare, urmează micul dejun. Nu degeaba este considerat cea mai importantă masă a zilei, rolul său este de a încărca cu energie întregul organism, bineînțeles, atâta timp cât este o masă echilibrată.

Din nou, scuzele nu se acceptă, în această categorie intrând afirmația ‘dimineața nu am timp să mănânc’. Chiar așa să fie? De ce avem timp  să stăm la coadă la magazin sau la chioșcul din coltul străzii să cumpărăm covrigi, pateuri sau alte produse de patiserie, însă nu avem timp să stăm relaxați la noi în bucătărie savurând un mic dejun sănătos? De ce atunci când suntem în vacanță nu avem probleme în a ne trezi devreme ca nu cumva să ratăm micul dejun pus la dispoziție de restaurantul hotelului? Am să vă las puțin să reflectați la asta 😉

Obiceiurile bune se cultiva în timp, este nevoie doar de puțină disciplină și un un strop de (bună) voință. Mai jos menționez câteva trucuri cu ajutorul cărora să putem face mici ajustări ale comportamentului alimentar actual, astfel încât să nu mai sărim peste micul dejun:

  • lista de cumpărături – trebuie să cuprindă și acele alimente pe care să le putem consuma la micul dejun: ouă, lactate, cereale integrale, fructe;
  • furăm startul – pregătim de cu seara (sau chiar din weekend) masa/mesele de dimineața. Variantele sunt diverse, însă nu este nevoie să fie ceva elaborat, ci poate fi un simplu ou fiert, câteva legume, o bucată de brânză, o pastă de avocado cu măsline sau ricotta, humus făcut în casa, etc (toate variantele menționate au nevoie de maxim 5 minute pentru a fi preparate);
  • renunțăm la ‘snooze’ – chiar dacă înseamnă sa ne ridicăm din pat cu câteva minute mai devreme, nu mai amânăm alarma până cand este mai mult decât evident faptul ca vom face slalom prin trafic și totuși vom întârzia la serviciu;
  • planul B – dacă, și numai dacă, împrejurările ne-au făcut să ratăm micul dejun acasă, putem să păstrăm la birou câteva alimente (iaurt, fructe, oleaginoase, etc) care să ne ajute să nu cădem în capcana mirosului îmbietor al covrigilor calzi

Intotdeauna trebuie sa luam in calcul si consecintele comportamentului nostru. Pe langa tendinta de a manca mai mult (sau mai caloric) la celelalte mese, studiile au demonstrat ca atunci cand renunti la micul dejun creste riscul de a dezvolta diferite boli, printre care obezitate, hipertensiune arteriala si hipercolesterolemie. Insa acestea pot fi evitate urmand un simplu obicei sanatos – ati ghicit despre ce e vorba – micul dejun.

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media