ortooxacell kiss2022.gif Flax

Interviurile Gazetei: Marin Olaru, directorul AFIR Dâmbovița, despre accesarea fondurilor europene

Accesarea fondurilor europene este o problemă intens dezbătută în ultima vreme, mai ales că, pe anumite segmente de activitate sunt probleme cu măsurile ce ar fi trebuit să fie deschise pentru depunerea de proiecte în această perioadă. În agricultură, în județul nostru, lucrurile se pare că stau bine, așa cum spun reprezentanții AFIR Dâmbovița. (foto 2: șef serviciu AFIR Dâmbovița, Claudiu Popescu, în fața hărții interactive cu numărul de proiecte depuse, unde Dâmbovița ocupă loc fruntaș).  Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, instituția unde sunt verificate dosarele depuse pentru proiectele de finanțare a investițiilor rurale din fonduri europene, prin PNDR, lucrează la foc continuu, sute de proiecte fiind verificate până acum. Mai multe informații despre această temă veți afla din interviul următor, realizat cu directorul AFIR Dâmbovița, Marin Olaru.

-Ce măsuri pot fi accesate în această perioadă?

-Se mai pot depune proiecte pe măsura 4.1 A, investiții în exploatații pomicol, măsura 6.1., sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri, dar doar pe componenta de zonă montană, măsura 4.2, investiții în procesarea / marketingul produselor agricole, măsura 6.3, Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici.

 

-Ce măsuri au fost accesate cel mai mult anul acesta de către dâmbovițeni?

-Pe măsura 6.1 au fost depuse 640 de proiecte din primăvară până acum. Nu am avut niciodată atât de multe. Pe măsura 6.2, activități non agricole, au fost depuse 56 de proiecte, iar pe măsura 6.3. 154 de proiecte, pe măsura 6.4, 8 proiecte. Pentru cooperarea pe orizontală, adică entități care se unesc pentru a realiza un lanț de aprovizionare au fost depuse 2 proiecte.

A fost publicat raportul de selecție a proiectelor depuse pe măsura 6.1 și deja primele șapte contracte de finanțare pot fi încheiate.

 

-Pentru că sunt fermieri care pot accesa fonduri europene, dar nu știu încă cum să o facă, spuneți-ne, concret, ce trebuie să facă un fermier care are, de exemplu, o plantație de meri? Unde poate merge să întocmească un proiect și care sunt pașii pe care îi urmează apoi, până în momentul în care primește banii?

-Primul lucru pe care trebuie să-l fac un posibil beneficiar este să identifice care este activitatea pe care dumnealui crede că o poate stăpâni. Apoi trebuie să se documenteze de pe pagina de internet a instituției www.afir.ro și pe această pagină sunt foarte multe informații. Aici, la rubrica Investiții PNDR, vor găsi toate măsurile lansate de agenție. Identifică măsura în cadrul căreia își poate dezvolta activitatea. Solicitantul trebuie să știe, de asemenea, că trebuie să-și înființeze o firmă, în cazul în care nu are deja una. Apoi trebuie să se decidă câte hectare trebuie să aibă ferma sau plantația lui. Toate aceste lucruri le poate afla citind Ghidul Solicitantului, primul pas pe care, așa cum am spus, trebuie să îl facă solicitantul. Tot pe pagina AFIR găsește o listă cu consultanți. Urmează elaborarea proiectului, a cărui depunere se face apoi on-line, ce va fi evaluat de experții AFIR. În momentul în care beneficiarul trimite cererea on-line, după evaluarea cererii, urmează vizita în teren. Dacă proiectul este eligibil, va fi anunțat beneficiarul. Agenția, după ce se încheie etapa de evaluare a proiectelor, încheie un raport, după care, dacă proiectul este eligibil, beneficiarul va fi chemat să contracteze proiectul. Dacă proiectul nu este eligibil, anunțăm scris beneficiarul, care poate depune contestație, ce va fi analizată la centrul regional.

A doua parte a serviciului AFIR urmărește implementarea proiectului. Sunt măsuri unde se dau o parte din bani odată cu cererea de finanțare, cum sunt proiectele mici (6.1).

Recomandarea mea este ca un tânăr fermier să înceapă cu o măsură pe măsura 6.1, după care se poate dezvolta cu activitatea accesând alte măsuri.

afir-4afir-2afir-3

Distribuie:

2 comentarii la „Interviurile Gazetei: Marin Olaru, directorul AFIR Dâmbovița, despre accesarea fondurilor europene”

  1. Mult l-a pupat ,,undeva” OLARU pe TUTUIANU de e,, mare” director aici si ,,mare „presedinte al Consiliului de Administratie la Compania de Apa …… ,, Mare valoare „, zau asa !!!!!
    Se pricepe la Fonduri Europene ? Chiar asa ? Sa le investeasca ? in ce? In VIn,Tuica,Rom ,etc

Dă-i un răspuns lui Ninocica

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media