Interviurile Gazetei: Actorul Vasile Muraru, despre pasiunea pentru actorie

Vasile Muraru este unul din cei mai cunoscuţi actori de comedie din România. Fost director al teatrului „Constantin Tănase”, Muraru a  format un cuplu comic alături de Nae Lăzărescu timp de 30 de ani.  

Reporter: -Cum v-ați descoperit vocaţia actoriei? A fost vorba de un parcurs treptat?

Vasile Muraru: -Sunt un copil de țăran născut într-un sat de lângă Piatra Neamț, satul Doina… Mergeam la bâlciul de la marginea satului și mă atrăgea spectacolul. Țin minte șocul pe care l-am avut atunci când am văzut primul film adus de caravana cinematografică, un basm rusesc, care m-a impresionat tare mult. Așa mic cum eram, un puști, mi-am dorit atunci să fiu precum actorii din film. Dar cum să te pregătești, cum să ai un parcurs așa cum pot avea copiii din ziua astăzi… Participam la serbările școlare puse în scenă de doamne și domnul învățător, iar în clasa a IV-a am jucat pe Nică-a lu’ Ștefan al Petrei. Dar asta nu însemna că știam ce vreau, nu îmi imaginam că aș avea posibilitatea să mă pregătesc cumva și, în timp, aproape că uitasem de dorința pe care mi-o pusesem atunci când am văzut primul film, la vârsta de cinci ani: aceea de a deveni actor! Avea să îmi revină acest gând, acest vis atunci când am devenit elev de liceu, la Piatra Neamț și când am văzut primul spectacol la Teatrul Tineretului: ”Valentin și Valentina”, o piesă rusească în care jucau Teodor Danetti, Ioana Pavelescu, Valentin Uritescu și Gelu Birău. Acolo jucau toți viitorii mari actori, repartizați la Piatra Neamț după absolvirea facultății. Am început să văd toate spectacolele de teatru, mă atrăgea această lume tot mai mult, am început să imit actorii, să învăț replici și roluri. M-am înscris la Școala Populară de Artă și am început să mă pregătesc, să exersez. Alegeam rolurile de comedie, în detrimentul celor de dramă, chiar dacă mai târziu la facultate, profesorii au încercat să mă convingă de faptul că tocmai acestea mi se potrivesc.

R: -A fost vreun film sau actor care v-a plăcut în mod deosebit înainte să va hotărati  pentru profesia de actor ?

V.M.: -Au fost foarte multe filme care mi-au plăcut, pentru că mergeam tot timpul la cinema. Multe m-au impresionat, m-au marcat… La fel și unii mari actori. Aș da ca exemplu doar pe Amza Pellea în rolurile lui dramatice – ”Moartea lui Ipu”, ”Osânda” și cele istorice – ”Dacii”, ”Mihai Viteazul”, dar și în memorabilul ”Nea Mărin miliardar”. Știam pe de rost toate monoloagele, replicile lui din acest film pe care nu doar că le reproduceam ca text, dar le imitam perfect cu intonație, mimică și gest. Țin minte cât de mult se amuza ascultându-mă regretatul actor Dinu Manolache…

R: -Ce rol credeți că are lectura/ literatura in viata tinerilor?

V.M.: -Trebuie să aibă un rol foarte important. De prin clasa a șasea eu am început să citesc tot timpul, mi-am făcut chiar și o bibliotecă, ceea ce la țară, pentru un copil ca mine însemna enorm. În ziua de azi copiii nu mai citesc, găsesc comentarii, fragmente din lecturile lor mai mult sau mai puțin obligatorii. Cine știe însă cine le-a postat, cine le-a introdus, poate că informațiile nu sunt corecte, așa că și din acest motiv o carte trebuie citită? Din păcate, tinerii din ziua de azi, ”citesc” foarte puțin sau deloc.

R: -De ce credeti ca tinerii din ziua de azi nu mai au aceeasi aplecare spre carte, cum aveau generatiile trecute?

V.M: -Cred că nu mai au răbdare, își umplu timpul cu tot ceea ce înseamnă internetul care le oferă și informațiile de care au nevoie. De aceea rezultatele la examenele de capacitate și bacalureat sunt tot mai slabe, iar ”perlele” tot mai multe. Aceia care nu citesc nu au cum să aibă profunzime, cum să gândească și cum să analizeze un text literar, un personaj. Ce să mai vorbim despre o poezie?!… Să ne aducem aminte cum înainte de 1989, atunci când apărea o carte în librării – loc unde vedeai cozi, ca și la Alimentara, aceasta se vindea pe sub mână și era citită de cel mii de persoane. Astăzi, vânzarea de carte scade într-un ritm îngrijorător, la fel și cei care citesc.

R: -Pe parcursul formării dumneavoastra ca actor, ce profesori v-au îndrumat pentru viitoarea carieră?

V.M. -La Piatra Neamț m-a descoperit actorul Dinu Manolache, cel care mi-a îndrumat primii pași, m-a ajutat, m-a înscris la Școala Populară de Artă unde l-am cunoscut pe Alexandru Lazăr, un cunoscut animator de teatru și care m-a pregătit pentru examenul de la IATC. In timpul liceului am jucat la Piatra Neamț în spectacolul de debut al lui Silviu Purcărete – ”Romeo și Julieta”. El a creat special un rol pentru mine – să fiu ajutorul valetului Peter. A fost extraordinar…

Aveam colegi foarte talentați, care puteau rivaliza cu cei de la București unde aveam să reușesc să devind student la IATC la clasa lui Dem Rădulescu, asistemtă fiind Adriana Piteșteanu. Am jucat și la clasa doamnei Sanda Manu, în anul II. La facultate am avut de-a face cu mari profesori, cu mari actori, de o greutate copleșitoare. Mă atrăgea însă mai mult filmul, decât teatrul. Am avut ocazia și șansa să joc, chiar student fiind,  alături de mari nume ale teatrului și filmului românesc.

R: -Cum e viaţa de actor înainte de a intra în scenă? Să zicem înainte cu câteva minute?

V.M.: -Sigur că mă gândesc la rol, la spectacolul pe care urmează să îl joc cu cel puțin o zi înainte, te năpădesc gânduri, tracul e prezent, iar emoțiile sunt permanente, mai ales înainte de a intra în scenă. Oricâtă experiență ai avea, nu poți să nu ai emoții. Altfel ar însemna să fii un lemn care face parte din decor!

R: -S-a întâmplat să aveţi emoţii în timpul desfăşurării spectacolului sau emoţiile sunt de la început până la final?

V.M.: -Emoțiile sunt de la început și până la finalul spectacolului, dar sunt emoții pozitive, care genereaza acel flux care îți dă putere, inspirație, fler, personalitate, stil de interpretare… De fapt acel flux care se crează între actor și publicul spectator. Păcat că actul teatral este peren. Nu este precum filmul care rămâne, pe care îl poți revedea. Spectacolul de teatru se joacă într-o seară pentru câteva sute de spectatori care se bucură pentru scurt timp de actul de creație al fiecărui actor.

R: -Nu am vorbit despre proiectele dumneavoastra de viitor. Ce ne puteti spune?

V.M.: -La Teatrul de Revistă ”Constantin Tănase” unde joc în fiecare week-end în spectacolele din Stagiune, pregătesc și câteva noi spectacole, în premieră. Am turnee cu recitaluri actoricești alături de partenera mea de scenă Valentina Fătu și arătăm astfel lumii că poți să faci spectacol de succes în formulă restrânsă, dacă nu faci rabat de la calitate, dacă îți respecți publicul de oriunde ar fi. Așa cum nu poți trece peste faptul că de ani de zile cuplul Vasile Muraru – Valentina Fătu și emisiunile ”Chef de râs”, programate mai ales cu ocazia Sărbătorilor de Paște, de Crăciun și de Revelion, fac rating și audiențe de vârf și se află de fiecare dată pe primul loc, detașat, în preferințele telespectatorilor, la toate categoriile. Asta înseamnă că suntem apreciați, că suntem iubiți și mai ales doriți. Le mulţumim tuturor!

R: -Spuneți-mi, vi s-a întâmplat vreodată să jucati un rol şi să aveti tendinţa să mai schimbati ceva ?

V.M.: -Sigur că am improvizat de multe ori, chiar dacă rolul e deja creionat. Nu joc mecanic, fac îmbunătățiri, mă adaptez, improvizez, mă adaptez vremurilor, noutăților, mai ales că joc în spectacole de divertisment care permit așa ceva. Totul este gândit, rar apare ceva inopinant!

R: -Cum vă pregătiţi rolurile? Cum pătrundeti în psihologia personajului…

V.M.: -Pregătesc rolurile temeinic, mai lucrez pe textele pe care le primesc de la autori, pentru că majoritatea sunt tentați să scrie pentru ”citit”, nu pentru ”scenă”, unde este altceva. De aceea trebuie să adaptezi pe ici, pe colo. Și în cazul unui rol dintr-o piesa a unui autor clasic, cum este cel din ”Sosec deseară” de Tudor Mușatescu, spectacol de la Teatrul Tănase, trebuie să te adaptezi vremurilor prin felul în care creionezi personajul. Așa cum l-a gândit autorul, așa cum îl vede regizorul și mai ales așa cum îl simți tu. Este ca un atelier de creație din care trebuie sa iasă un produs finit care să fie gustat și apreciat de publicul zilelor noastre

R: -Care sunt lucrurile pe care actoria v-a ajutat să le învatati despre dumneavostra, la un nivel personal?

V.M.: -Fiind un tip emotiv din fire, actoria, scena, filmul m-au ajutat să mi le depășesc în viața de zi cu zi. Actoria îți dă o deyinvoltură, o stare de încredere în tine, dar în același timp nu trebuie să uiți că, odată coborât de pe scenă și ieșit din teatru, ești OM. Un om ca toți oamenii, cu bucurii, cu griji, cu probleme, necazuri, gânduri, vise…

R: -Care credeti că sunt punctele dumneavoastra vulnerabile, când vine vorba despre actorie?

V.M.: -Lipsa de încredere în primul rând, în tine, în cei din jur, în ceea ce faci pe scenă, știind că trebuie să aduci publicul acolo unde își dorești.

R: -Ce fel de proiecte considerati că lipsesc de pe scena românească?

V.M.: -Lipsește dramaturgia națională, lipsesc rolurile adevărate, clasice, de care multe teatre ne lipsesc în detrimentul spectacolelor care merg la publicul snob creat artificial după Revoluție. La fel se întâmplă și în cazul filmelor care sunt create special pentru festivaluri, care au succes poate pe moment, dar despre care nu se poate vorbi că au succes la marele public, așa cum au și acum filmele românești realizate cu treizeci, patruzeci de ani în urmă. Lipsesc filmele artistice, lipsește ”filmul-film”. Și vorbesc și ca actor de film care joacă, este distribuit în noi producții, majoritatea premiate la festivaluri internaționale!

R: -Cum vedeti tinerii actori, comparativ cu generatiile dumneavoastra? Ce sfat/sfaturi le-ati da?

V.M.: -Cred ca generația veche de actori era mai implicată în tot ceea ce făcea decât cei de acum, erau mai respectuoși, mai dornici să învețe de la cei mari. Înainte de Revoluție învățam chiar uitându-ne la Telecinemateca, la Teatrul de Televiziune, în fiecare marți cu titluri memorabile și distribuții remarcabile. Doamne, ce pierdere! Sfaturi nu pot să le dau tinerilor actori. Îi apreciez, îmi place ce fac și important este să nu renunțe la meseria pe care și-au ales-o și pe care trebuie să o facă în orice condiții, cu pasiune și dedicare, necondiționat.

R: -Daca ar fi sa o luati de la capat, din punctual de vedere al carierei, ati urma aceeasi cale,  cea a actoriei?

V.M.: -Sigur ca da! Categoric!

R: -Cum vi se pare spectatorul de azi, comparativ cu cel  de “ieri”?

V.M.: -Astăzi sunt alte posibilități tehnice poate, dar spectacolul e spectacol oricând și oriunde. Așa și cu spectatorii. Generațiile se schimbă, la fel vremurile, dar actorul trebuie să fie cel care să transmită spectatorului, să îi ofere calitate, să joace pentru el.

R: -Vă doresc noi colaborări. Vă mulţumesc mult  pentru timpul acordat şi pentru deschiderea dumneavoastră de a ne oferi ceva din culisele teatrului. De asemenea, vă  doresc numai realizări! În încheiere aş dori să transmiteți  ceva publicului din Pucioasa.

V.M.: Am jucat alături de Valentina Fătu pentru publicul din Pucioasa acum un an, cu mare succes, dar am fost în acest frumos oraș și înainte de 1989 la întâlniri cu publicul cinefil la Casa de Cultură. Sper să revenim cât de curând pentru că suntem convinși de faptul că abia ne așteptați!

A consemnat LUMINITA GOGIOIU