Felicitările încă mai au valoare pentru cei care preferă o amintire mai durabilă decât mesajul electronic

 

Deși multă lume crede că timpul felicitărilor trimise celor dragi de sărbători sau zile de naștere a apus demult, se pare că nu este așa. Pe rafturile supermarketurilor sau în librării, felicitarea are, încă, locul ei. Cu prețuri modice, între 70 de bani și 5 lei, felicitările sunt încă cel mai frumos mijloc de a-i spune unei persoane dragi câteva cuvinte cu ocazia unor momente speciale din viața acestuia.

E drept că nu este cumpărată decât de cei trecuți de 40 de ani, așa cum ne-a împărtășit  doamna Maria David, librar la Librăria Fragilistic Târgoviște.

Se vând de Crăciun, de Paște, de Ziua Femeii, de Mărțișor, de onomastici, aniversări, dar nu ca în anii trecuți, ținând cont de tehnologia de astăzi.  Și, se cumpără doar de către cei cu vârsta peste 40 de ani.–Maria David, librar

În schimb, vederile nu se mai caută decât foarte rar.

Nu avem mulți furnizori, care să le împrospăteze cu locuri noi, istorice. Au rămas cele vechi. Poate și de aceea nu se mai caută- Maria David, librar

Doamna  David lucrează de 35 de ani în librăria Fragilistic, încă de pe vremea când se numea Casa Cărții, și spune că, din fericire, și cărțile încă se mai caută, indiferent de genul lecturilor. Poate și modernizarea spațiului librăriei a contribuit la atragerea cititorilor, unii dintre ei petrecându-și în acest spațiu primitor câteva minute la un ceai, răsfoind o carte sau, ci mai mici dintre ei chiar făcându-și temele.

20161228_125217_450x800

20161230_125301_450x800

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 
20161230_125401_450x800

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

20161230_125436_450x800

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

20161230_125502_450x800

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

20161230_125507_450x800

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

20161230_125515_450x800

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

20161230_125530_450x800

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Istoria felicitării de Crăciun

Prima felicitare de Crăciun s-a vândut la Londra, în 1843, după apariţia timbrului poştal. Imaginea înfăţişa trei generaţii ale unei familii care ţineau un toast pentru destinatarul felicitării. Pe felicitare apărea mesajul ”Happy Christmas” (Crăciun Fericit).

Englezii conservatori au fost scandalizaţi de apariţia în imagine, alături de paharul cu vin, a unui copil, însă oamenii de rând au fost cuceriţi pe loc, astfel că 2050 de felicitări au fost tipărite şi vândute în acel an pentru un şiling bucata.

Felicitările de Crăciun s-au răspândit rapid în toată lumea. În perioada interbelică, în România, trimiterea unei felicitări era un fapt obişnuit. Cele mai multe erau trimisă, însă, de Familia Regală şi artistocraţie. (www.descopera.ro)

8516f75e5c787f185d5a136a5321da05-355712-1000-1000

 

 

 

 

foto: www.descopera.ro

 

 

 

 

 

craciun_fericit1 craciunul flori-pentru-tine-de-8-martie-felicitari

Printează articolul Printează articolul

#Citeste si:



Ajuta comunitatea noastra sa creasca. Distribuie acest articol pe retelele tale de socializare preferate. Multumim!


Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public si nici nu va fi folosit in scopuri promotionale

Parerea ta conteaza, nu mai astepta si comenteaza! 🙂



Un gand despre “Felicitările încă mai au valoare pentru cei care preferă o amintire mai durabilă decât mesajul electronic

Lasă un răspuns