Doamne de excepţie: Dr. Carmen Marcu a pus bazele medicinei de urgenţă la Târgovişte

MOTTO: “Toate popoarele civilizate au respectat femeia”

 JEAN JACQUES ROUSSEAU

Gazeta Dâmboviței vă propune în cursul lunii martie, o campanie de imagine dedicată doamnelor care au schimbat fața județului Dâmbovița. Femei remarcabile în domeniile lor de activitate, pentru care trebuie să avem tot respectul și prețuirea, într-o lume dominată de bărbați. Vă invităm să citiți poveștilor lor, în fiecare zi, în Gazeta Dâmboviței. 

 

Absolventă a Universităţii de Medicină şi Farmacie Tâgu Mureş, Carmen Marcu a fost un deschizător de orizonturi, sub îndrumarea medicului Raed Arafat, cel care i-a dat un exemplu de profesionalism. „Am făcut facultatea la Târgu Mureş, unde s-a creat primul nucleu al medicinei de urgenţă. Eram în 1991, studentă în anul IV, când Raed Arafat şi-a început aventura cu noi. În momentul în care am ales urgenţa nu ştiam cu ce se mănâncă, dar dacă aş lua-o de la capat aş face la fel. Raed este un pofesionist. Nu a lăsat niciodată garda jos. Totdeauna a cerut perfecţiune şi corectitudine în muncă, iar dacă partea de medicină de urgenţă este recunoscută în ţară este datorită lui”, povesteste dr. Carmen Marcu, un medic care face cinste oraşului„Am încercat să schimb concepţia colegilor mei despre ce înseamnă medicina de urgenţă şi i-am siderat pe chirurgii de la vremea aceea când le-am luat camera de gardă şi le-am spus că acela este domeniul nostru, iar locul dânşilor este în sala de operaţie. Am susţinut mereu că trebuie să fim un colectiv şi să ne ajutăm ca să rezistăm şi să ne facem datoria”, a adăugat doctorul, de asemenea director medical în urmă cu câţiva ani la Spitalul Judeţean de Urgenţe din Târgovişte, unde profesează.

“Dacă ar fi să mă schimb nu merită să mai fiu în profesia asta”

Ea păstrează recunoştinţă tuturor profesorilor din facultate, cei care i-au oferit lecţii pe care nu poate să le ignore. “Oamenii care m-au format pe mine au fost oameni care ne-au învăţat că trebuie să avem grijă de pacienţii noştri ca şi cum am avea grijă de familiile noastre. Şi fără bani. Raed ne spunea că nu ne putem vinde şi a dat oameni afară din serviciu nu pentru că ar fi cerut, ci pentru că au acceptat să primească. Am plecat cu nişte lecţii foarte importante şi mi-am spus că dacă ar fi să mă schimb nu merită să mai fiu în profesia asta”, mărturiseşte medicul târgoviştean. Firea perseverentă, alimentată de o educaţie exemplară a ajutat-o în carieră. „Mama a fost educatoare. Nu aveam voie să greşesc, iar exigenţa aceasta mi-a fost de folos”. Consideră că a fi femeie este un avantaj în sine, în medicina de urgenţă. “Femeile sunt mai umane şi mai bine organizate”, argumentează medicul cu o experienţă de 20 de ani.

“Avem o menire când venim pe lume”

Şi-a dorit întotdeauna această profesie şi ar lua-o oricând de la capăt, chiar dacă a fost nevoită să sacrifice timpul petrecut cu familia pentru a face performanţă în beneficiul pacienţilor. “În familia mea nu sunt medici. Nu ştiu de unde pasiunea mea pentru medicină. Cu timpul am ajuns la concluzia că avem o menire când venim pe lume. Cred că menirea mea a fost să fac medicină şi să am copii. Întotdeauna mi-am dorit să fiu medic, iar apoi să cresc copii”, spune Carmen Marcu. Îşi face munca din plăcere, iar satisfacţiile sunt unele sufleteşti. “Este cea mai mare mulţumire când pacientul pe care l-ai salvat îşi aminteşte de tine şi se întoarce în spital sau te opreşte pe stradă să-ţi mulţumească”, adaugă medicul care a înrămat o scrisoare de mulţumire primită din partea unui pacient, apreciind-o mai mult decât pe un titlu sau o distincţie pentru activitatea desfăşurată.

Iar ca mamă, cel de-al doilea destin în viaţă, încearcă să fie alături de copiii săi, după exemplul părinţilor ei. “Am încercat să fiu un sprijin pentru copii, un îndrumător, omul din spate care să nu-i lase să pice. Părinţii mei au fost tot timpul lângă mine. Ei mi-au asigurat liniştea, ei mi-au crescut copiii, ei m-au aşteptat cu o casă curată şi cu o masă caldă şi mi-au dat timpul necesar să mă pregătesc. Am reuşit pentru că ei şi soţul meu au fost în jurul meu, să-mi asigure confortul şi atmosfera de acasă”, spune cu apăsată convingere Carmen Marcu.

  

                    Alături de copii

                 Alături de familia extinsă

 

Are grijă şi de trupul, şi de sufletul pacienţilor

De la soţul ei, care este preot, spune că a învăţat liniştea vieţii. “Soţul face trecerea mai liniştită prin viaţa asta. El încearcă  să-i înveţe pe oameni şi să trăiască, şi să se pregătească pentru lumea cealaltă. Din punctul acesta de vedere mă bucur că avem acelaşi stil de a înţelege. Am avut foarte multe de învăţat de la el. El este modest, nu-i trebuie lucruri, preţuieşte sufletul. Aşa i-am învăţat şi pe copii”, precizează interlocutoarea noastră, care acum urmează un program de îngrijiri palliative, pentru a veni cât mai mult în sprijinul oamenilor în suferinţă ce ajung la ea. “Medicina este o profesie de o viaţă. Se schimbă patologia, fiecare om face boala în felului lui, iar noi, ca medici, trebuie să ştim să tratăm ceea ce se numeşte în paliaţie durerea totală – fizică, psihică, spirituală. Competenţa de îngrijiri palliative este la polul opus al medicinii de urgenţă. Dacă în medicina de urgenţă lupt foarte tare pentru viaţa pacientului, în paliaţie ajut pacientul să treacă în lumea cealaltă, cu cât mai puţine dureri trupeşti şi sufleteşti”, explică dr. Carmen Marcu.

“Dacă n-ai timp pentru o rugăciune, n-ai priceput nimic”

Momentele în care pierde un pacient sunt cumplite, dar şi din ele reuşeşte să desprindă o lecţie. “În momentul când pacientul este la limita între viaţă şi moarte îţi aduci aminte de tot ce ai învăţat, pentru că realizezi că, dacă pacientul moare, este pentru că tu n-ai fost pregătit”, spune medicul cu responsabilitatea clară a deciziilor asumate. “Ca să priveşti moartea trebuie să înveţi să priveşti viaţa. Am avut momente în care omul pe care încercam să-l resuscitez mi-a luat mâna şi mi-a dat-o la o parte cu atâta forţă încât am realizat că trebuie să-l las să se ducă, că nu am voie să-l ţin. Mi-am învăţat lecţia: să las omul să se ducă uşor şi cu demnitate”.

În munca sa, zi de zi îi cere ajutorul lui Dumnezeu. “Îi mulţumesc lui Dumnezeu că mă inspiră. Nu poţi să le ştii pe toate, dar poţi să ceri ajutor colegilor şi lui Dumnezeu. Dacă n-ai timp pentru o rugăciune, n-ai priceput nimic. Nu-ţi trebuie un timp special. Nu mă duc des la biserică, dar o am cu mine. Întotdeauna spun “Doamne, ajută-mă să fac bine” sau “Doamne, ajută-l” pentru cel care ajunge la mine” ne împărtăşeşte Carmen Marcu.

“Regretul meu este că n-am avut şansa să mă nasc în vremurile acestea”

Şi pentru familie îi mulţumeşte lui Dumnezeu şi îi cere ocrotire. Casa este refugiul după o zi grea. Aici se relaxează având grijă de grădina de flori, de câinii şi pisicile adoptate de pe stradă, locul unde este o gazdă primitoate pentru prietenii fără de care crede că viaţa i-ar fi mai săracă şi locul unde studiază, lectura fiind una dintre pasiunile sale, chiar dacă se restrânge tot mai mult la cărţi de specialitate. Pe lângă medicina de urgenţă, a studiat şi pentru specialitatea cardiologie, cunoştinţe atât de utile pentru a salva oamenii aflaţi la limita dintre viaţă şi moarte sau pentru masterul în medicină de dezastru pe care l-a absolvit la Bucureşti. Doreşte să fie cât mai pregătită să-i ajute pe ceilalţi. “Să vă mustre conştiinţa pentru cât mai puţine morminte, aşa că trebuie să învăţaţi permanent! Asta ne spuneau profesorii în facultate. Avem cea mai nobilă profesie. În spital este enorm de multă suferinţă, dar acolo se întâmplă şi lucruri frumoase: oameni care sunt redaţi familiei, acolo se nasc copii. Spitalul este un loc unde oamenii sunt ajutaţi. Acesta a fost principiu care m-a ghidat pe mine şi mă duc în continuare cu plăcere la locul meu de muncă. Regretul meu este că n-am avut şansa să mă nasc în vremurile acestea. Cu siguranţă aş fi făcut mai multe, pentru că aş fi avut mai multă informaţie”, crede dr. Carmen Marcu, de la care putem învăţa cel puţin despre perseverenţă şi umanitate.