Bucegi, ultima tură de zăpadă pentru montaniarzii dâmbovițeni

 

În condițiile în care primăvara, se pare, s-a instalat cu drepturi depline la mică altitudine, zăpezile căzute săptămâna trecută încă sunt prezente pe cărările Bucegilor. La mijlocul acestei săptămâni (marți-miercuri), nucleul de bază al montaniarzilor grupați în jurul Asociației Chindia Jurasic Park (Ileana Bocanciu, Nicu Posta, Marius Prundaru), însoțit de „junioarea” Andra Prundaru, a urcat în zona Padina, cu un triplu obiectiv:

  • Inventarierea unor marcaje din zonă, în vederea refacerii lor, în această vară, în cadrul unor proiecte (potențial) finanțate de Consiliul județean Dâmbovița.
  • Ascensiunea vârfului Tătaru (1998 m) și, astfel, continuarea TOP-ului 100 – Topul cuceririi a 100 de vârfuri din România până la Centenarul Marii Unirii (1 Decembrie 2018)
  • Efectuarea unei etape de antrenament în condiții de efort intens (urcare-coborâre, în aceeași zi, a unei diferențe de nivel peste medie), etapă strict necesar în condițiile în care, în perioada 4 – 9 mai 2017, o echipă de montaniarzi dâmbovițeni (din care fac parte Ileana Bocanciu și Nicu Posta) va reveni în Scoția pentru a cuceri vârful Ben Nevis (1345 m), cel mai înalt vârf din Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, vârf care va fi adăugat cuceririlor anterioare din TOP 28 – Topul cuceririi celor mai înalte vârfuri / cote din țările Uniunii Europene.

Ziua de marți a fost dedicată ajungerii, cu auto propriu, la cabana Padina (se vede un nou suflu gospodăresc asigurat de familia Bunea din Sinaia), de unde a doua zi, au fost parcurse traseele:

  • Cabana Padina – Refugiul turistic Șaua Strunga (marcaj „cruce roșie” și „bandă roșie”)
  • Șaua Strunga – Șaua Strungulița (marcaj „bandă roșie”)
  • Șaua Strungulița – Șaua Deleanu (marcaj „punct galben”)
  • Șaua Deleanu – Valea Tătarului (marcaj „triunghi galben”).
  • Revenire la cabana Padina pe marcaj „cruce albastră”, pe drumul auto.

Toată această buclă a fost parcursă în 7 ore, dar au fost și multe momente de pauză, fie pentru a imortaliza minunatele brândușe care abia scoseseră capul din zăpadă, fie pentru a ne reface forțele după lupta, pe anumite porțiuni, cu stratul gros de zăpadă umedă, apătoasă.

Vremea a fost splendidă, soare puternic (a fost necesară folosirea cremei de protecție solară) și ceva rafale de vânt în zona Șaua Strunga. Cerul senin a permis o vizibilitate aproape perfectă, atât spre alte culmi sau vârfuri din Bucegi, cât și spre masivele vecine: Leaota, Iezer-Păpușa, Piatra Craiului, Piatra Mare, Baiului.

O nouă tură la munte, o nouă reușită, un nou antrenament. Urmează, în acest week-end, mai multe ture de 1-2 zile, iar săptămâna viitoare zborul spre Glasgow și întâlnirea cu un „diasporean”, Alex Coroliu, coordonatorul filialei din Carlingford-Irlanda.

Simbolurile Târgoviștei, ale României și ale U.E. așteaptă „vânt bun din pupa” pentru a flutura pe crestele Europei.

Vom reveni cu imagini și informații.

 

Nicolae POSTA

Președinte ACJP

 

Printează articolul Printează articolul

#Citeste si:



Ajuta comunitatea noastra sa creasca. Distribuie acest articol pe retelele tale de socializare preferate. Multumim!


Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public si nici nu va fi folosit in scopuri promotionale

Parerea ta conteaza, nu mai astepta si comenteaza! 🙂



Lasă un răspuns