ALEGERI 2016: Traian Niculae (Titu): „Eu nu candidez pentru că nu am un loc de muncă!”

Mesajul primarului Traian Niculae, candidat PNL la primăria Titu pentru locuitorii orașului: 

Stimați cetățeni ai orașului nostru,

Mă aflu la finalul mandatului de primar pe care mi l-ați încredințat în 2012, când v-ați pus speranțele și încrederea în mine pentru a aduce normalitatea și respectul în Prim[ria Titu și pentru a rezolva multe dintre problemele cu care se confrunta orașul la momentul respectiv. Au fost 4 ani foarte grei, am preluat Primăria Titu cu foarte multe datorii și am muncit împreună cu echipa mea pentru a le plăti, dar și pentru a nu întârzia proiectele la care m-am angajat în fața dumneavoastră în campania electorală.

Venind din mediul de afaceri în care am început de jos și am reușit să dezvolt câteva afaceri de succes, am știut că, pentru a reuși și în misiunea de primar al orașului, va trebui să țin strâns de bugetul pe care îl aveam la dispoziție, să nu risipesc banii dumneavoastră din taxe și impozite, iar fiecare leu cheltuit să se vadă în oraș. Tot ce s-a făcut în acest oraș a trecut întâi pe la mine pentru a decide dacă își are justificare și necesitate; cei care vă spun că au făcut anumite proiecte sau investiții fără ca primarul orașului să aibă vreo contribuție ori sunt rău intenționați, ori vor  să vă inducă în eroare.

 După 4 ani în care am plătit 11,9 milioane lei datorii din urmă (119 miliarde lei vechi plătiţi până la 31.12.2015) și în care am

Traian Niculae, in mijlocul locuitorilor din Titu

Traian Niculae, în mijlocul locuitorilor din Titu

reușit să reabilităm marea majoritate a blocurilor (subsoluri, reabilitare termică, acoperișuri), drumurile din Sălcuța, să construim o grădiniță nouă și multe alte investiții pe care le-ați văzut în tot acest timp, consider că am reușit cu succes să administrez banii dumneavoastră ; la sfârșitul anului 2015 Primăria Titu avea disponibil în cont 6,1 milioane lei (61 miliarde lei vechi), sold fără precedent în ultimii 15 ani, aceștia fiind bani care vor fi folosiți pentru investițiile și proiectele la care mă angajez în fața dumneavoastră.

Despre mine nu pot să vă spun foarte multe lucruri, întrucât mă cunoașteți, știți ce fel de om sunt, știți că am rămas același om simplu la care puteți apela zi și noapte, știți că sunt serios și că nu îmi place să promit ceva ce nu știu dacă voi putea face. Pentru mine cuvântul dat înseamnă mult mai mult decât o promisiune, înseamnă obligația de a-l respecta. Eu am decis să candidez numai dupa ce dumneavoastră mi-ați cerut acest lucru, nu puteam să vă dezamăgesc și să renunț acum, întrucât țin foarte mult la părerea și respectul dumneavoastră.

Știți că eu nu candidez pentru că nu am un loc de muncă sau o situație materială. Eu candidez din respect pentru dumneavoastră și pentru faptul că iubesc acest oraș în care m-am născut și m-am format ca om și consider că am datoria morală de a lăsa ceva în urmă, de a munci pentru ca Titu să devină un model în județ și în țară.

Știți că dacă mă veți realege primar voi munci din nou încă 4 ani la fel ca până acum, nu voi veni la primărie pentru beneficii sau putere. Consider că am o imagine destul de bună, clădită cu multă muncă în acest oraș.

Am o echipă nouă lângă mine la Partidul National Liberal, majoritatea sunt oameni tineri, capabili, vreau să am lângă mine oameni pe care să mă pot baza în Consiliul Local, nu să fiu blocat de interesele de partid ale unora, cum ați văzut că s-a mai întâmplat. Împreună cu echipa mea de candidaţi PNL nu vă cerem votul pentru că vrem funcții sau pentru ca nu avem activitate profesionala, dar nu vrem să se distrugă tot ce s-a clădit cu multă muncă în acești 4 ani. Nu știu dacă va mai putea să o mai ia cineva de la capăt vreodată, să plătească atâtea datorii, să realizeze multe proiecte de investiții în oraș și să lase și primăria cu o sumă de bani record în conturi.

Am mare încredere și în echipa de candidați PNL la Consiliul Județean în frunte cu dl. Dumitru Miculescu, pe care îl cunosc bine și știu că e un om de cuvânt și un om hotărât, vine din mediul de afaceri unde a plecat de jos și a demonstrat că se pot face lucruri mărețe cu seriozitate, muncă si cu respectarea cuvântului dat.

Traian Niculae și Dumitru Miculescu, în acțiune electorală la Titu

Traian Niculae și Dumitru Miculescu, în acțiune electorală la Titu

Eu nu vă cer votul dumneavoastră, vă rog doar să vă gândiți foarte bine la ce doriți de la viitorul primar al orașului, de la echipa lui și dacă doriți ca respectul, normalitatea și grija față de cetățeni să continue în Titu. Nu vă promit lucruri îndrăznețe care dau frumos pe hârtie, ci vă prezint doar proiectele pe care știu că le pot duce la bun sfârșit! Împreună putem face totul posibil !

Vă mulțumesc !

Mereu alături de dumneavoastră,

Traian Niculae,

Primarul Orașului Titu

Printează articolul Printează articolul

#Citeste si:



Ajuta comunitatea noastra sa creasca. Distribuie acest articol pe retelele tale de socializare preferate. Multumim!


Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public si nici nu va fi folosit in scopuri promotionale

Parerea ta conteaza, nu mai astepta si comenteaza! 🙂



Lasă un răspuns