Agenda parlamentară: Dumitru Lupescu (USR) – „Guvernul a dopat creșterea economică ceea ce va duce la o criză”

Deputatul USR, Dumitru Lupescu, avertizează că actualul guvern a ales creșterea economiei pe termen scurt și a sacrificat bunăstarea românilor pe termen lung. USR consideră că datele din economia României sunt contradictorii și ridică mai multe întrebări „Dacă anunță creștere economică de 8.6%, de ce au crescut încasările fiscale cu doar 0.6%? Dacă creșterea economică este reală, de ce a explodat inflația (2.6% în octombrie 2017, cel mai mare nivel din 2013 până acum)? Dacă creșterea nu a fost pe datorie, de ce a explodat ROBOR-ul în ciuda multiplelor intervenții BNR (au fost deja 4 până acum, în valoare totală de 18.6 miliarde de lei)? Dacă economia României este cu adevărat profitabilă, de ce a explodat deficitul comercial (+28% în primele 9 luni 2017)?” a declarat Lupescu.

Cum poți să ai creștere de 8,6% a economiei și creștere de doar 0,6% a veniturilor fiscale. În momentul în care vezi un astfel de decalaj ar trebui să îți pui întrebări. Ce se întâmplă în această economie? Nu cumva este o creștere din pix? Indiferent de voința Guvernului și a politicienilor, economia de piață reacționează întotdeauna, iar această reacție se vede în indicatorii care nu pot fi controlați de instituțiile de stat: explozia ROBOR, creșterea inflației, deprecierea monedei naționale, scăderea investițiilor străine directe.
Uniunea Salvați România atrage atenția si prin Dumitru Lupescu, deputat USR de Dâmbovița, că această creșterea economică, mai mult decât dublă față de potențialul normal de creștere a economiei României estimat la 3.5% de către Comisia Europeană, este mai degrabă un motiv de îngrijorare.


Cum a făcut acest dopaj? „Prin redirecționarea resurselor de la investiții publice către pensii și salarii, care se duc esențialmente în consum: +21.6% creșteri salarii bugetari, +11.7% creșteri ajutoare și asistență socială, -30.1% scăderi în investiții publice. De altfel, deficitul structural care a ajuns la 2,5% ne-a atras o atenționare de la Comisia Europeană”, explică si deputatul USR, Claudiu Năsui.

Dumitru Lupescu, deputatul de Dâmbovița din partea Uniunii Salvați România, cere să se renunțe la experimentele economice introduse prin ordonanțe de urgență astfel încât România să nu mai fie ocolită de investiții străine deși are o creștere economică record.


Printează articolul Printează articolul
Celsim


Ajuta comunitatea noastra sa creasca. Distribuie acest articol pe retelele tale de socializare preferate. Multumim!



Parerea ta conteaza, nu mai astepta si comenteaza! 🙂


Lasă un răspuns

Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

#Citeste si: