ortooxacell kiss2022.gif Flax

O zi la Balcic! Cum ne-au convins bulgarii să revenim aici (Galerie Foto)

În cadrul vizitelor informative de săptămâna trecută, din Bulgaria, (CUM ÎȘI PROMOVEAZĂ BULGARII ȚARA. VIZITĂ LA PROIECTE INFORMATIVE REALIZATE CU BANI EUROPENI ÎN ȚARA VECINĂ (GALERIE FOTO) cu siguranță cea mai frumoasă zi a fost cea în care am descoperit Balcicul și Castelul Reginei Maria.

Însoțiți de coordonatorii proiectului și echipa de jurnaliști, ne-am oprit prima dată  la Templul lui Cybele, un loc încărcat de istorie, după care am luat prânzul la Restaurantul Sirena Dalboka.  Aici, am avut oportunitatea să descoperim, ca și în celelalte zile, de altfel, o varietate de specialități cu fructe de mare și pește, dar și deserturi la care nu ne-am fi gândit. În plus, midiile incluse în preparatele pregătite de bucătarii restaurantului sunt produse în ferma ecologică proprie. De asemenea, peștele este întotdeauna proaspăt, fapt care conferă un gust aparte mâncărurilor. Și toate acestea, la prețuri acceptabile, în fiecare dintre localurile în care am mers pe parcursul celor trei zile de vizite în cadrul proiectului.

10614409_708916719186011_1671586820059809254_n 10330354_709256419152041_1579735315878854684_n 10604537_709256429152040_7145699992346501214_o 10606531_709256425818707_7832338677385477673_n 10690061_709256902485326_2377862048241346112_n

Am continuat vizita cu cel mai așteptat obiectiv, Balcic, o destinație de vis, la doar 60 de kilometri de Vama Veche. Între anii 1913 – 1940, acesta a aparținut României, in urma celui de al doilea război balcanic (iunie – august 1913). În 1940, Cadrilaterul, inclusiv Balcicul, a fost redobândit de Bulgaria.
În Balcic se afla celebrul Castel, reședința preferată a Reginei Maria a României, înconjurat de o la fel de celebră grădină botanică unicat în Europa centrală și de est, în special datorită colecției de cactuși.
Pentru mult timp, orașul a fost supranumit Orașul Alb, din cauza dealurilor albicioase din jur. De altfel, întregului țărm i s-a spus, din aceleași motive, Coasta de Argint. În prezent, broșurile din Bulgaria care prezintă orașul îl numesc “perla litoralului bulgăresc”.
Balcicul are o istorie bogată, putându-se observa și astăzi urmele multor culturi. A fost creat acum aproximativ 2.600 de ani, fiind un succesor al localității trace Kruni și al orașului grecesc antic Dionissopolis.
Două atracții turistice importante, aflate în relativa apropiere, sunt Capul Kaliakra, Kavarna, situat la circa 35 de kilometri distanță, și orășelul Nessebar, ceva mai departe – circa 120 de kilometri.

De altfel, în cadrul vizitei, am mers de la Balcic, la Capul Kaliakra, cu un vas de croazieră, Ali Baba, într-o mică croazieră de aproximativ 3 ore, în timpul căreia am admirat frumusețea mării și a Balcicului (foto și video)

10382741_708916779186005_9163461495159774604_n WP_000387 WP_000388 WP_000392 WP_000393 WP_000396 WP_000397 WP_000415 WP_000461 WP_000469 WP_000471 WP_000524 WP_000555 WP_000558

„ZBURÂND DEASUPRA DOBROGEI”, proiectul ce a cuprins turul informativ pentru jurnaliștii printre care ne-am numărat și noi

Erasmus + este noul program al Uniunii Europene în domeniul educaţiei, formării profesionale, tineretului şi sportului. Acesta integrează şapte dintre programele europene de finanţare actuale: Învăţare pe Tot Parcursul Vieţii, Tineret în Acţiune, Erasmus Mundus, Tempus, Alfa, Edulink şi programul pentru cooperare cu ţările industrializate.
În cadrul acestui program, Asociaţia de Turism Kavarna din Bulgaria, a implementat proiectul finanţat: „Zburând deasupra Dobrogei” (Flying Over Dobrudja), având parteneri din alte trei ţări: Italia, Turcia şi România.
În perioada 1-9 septembrie 2014, cei 32 de tineri din cele patru ţări, însoţiţi de coordonatorii lor, au făcut cunoştinţă prin intermediul trainerilor şi al organizatorilor, atât între ei cât şi cu minunatele locuri de la malul Mării Negre.
Din partea României, au participat opt reprezentanţi ai Asociaţiei Ecologice Floare de Colţ, tineri cu vârsta între 14 şi 26 de ani, care au avut o bună activitate în cadrul organizaţiei, dornici de aventură şi desigur, prieteni cu limba engleză.
„Au fost nouă zile minunate, pe parcursul cărora participanţii au descoperit că au foarte multe în comun, chiar dacă vin din ţări diferite. Ei au învăţat prin intermediul metodelor de educaţie non-formală o mulţime de lucruri noi, despre ariile naturale protejate din Bulgaria, despre istoria, tradiţia şi cultura acestei ţări, dar şi despre tradiţiile şi valorile celorlalte ţări participante.
Şi dacă în primele zile, participanţii au fost mai timizi şi mai rezervaţi, la final, după foarte multe activităţi realizate în echipe mixte, prietenia s-a legat firesc, iar lacrimile la despărţire au fost de nestăpânit. Pasiunea, emoţia şi empatia, însoţite de ospitalitatea desăvârşită a organizatorilor bulgari, au făcut ca aceste zile să fie o adevărată vacanţă pentru toată lumea, un adevărat zbor peste Dobrogea!”, ne-a declarat Ileana Bocanciu – Coordonator din partea AEFC, cea care a făcut posibilă deplasarea noastră în Bulgaria.

 

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media