ortooxacell kiss2022.gif Flax

Who Else? Gabriel Boriga, primar „forever”pentru funcționarii Primăriei Târgoviște!

     Aparatul de specialitate al Primăriei Municipiului cunoaște un singur primar, iar acesta este Gabriel Boriga, după cum reiese din ultima dispoziție de convocare a unei ședințe extraordinare pentru data de 9 ianuarie 2015.

dispozitie

       Evident greșeala aparține funcționarilor care au redactat textul și a fost observată târziu de semnatari. Ulterior, dispoziția și convocarea au fost corectate și retransmise. Bine că nu era ceva legat de lansarea imediată a unei bombe nucleare, că nu mai avea rost corectura.

     Pe de altă parte, gura păcătosului adevăr grăiește. Până la cest moment, Gabriel Boriga este singurul care și-a afirmat intenția clară de  a  candida pentru funcția vacantă de primar al municipiului. Asta dacă se vor organiza alegeri anticipate, pentru că după cum merg treburile, guvernul nu pare să fie interesat de acest subiect. La acest moment, Boriga nu are practic contracandidat. Atât PSD, cât și PNL, o tot dau înainte cu sondaje pentru stabilirea persoanei cel mai bine cotate, sondaje care nu știm când și în ce condiții se vor organiza. Plus că ezitarea arată că lucrurile stau prost în cele două tabere.

     Scaunul de primar al municipiului Târgoviște este liber din 18 august, când a încetat mandatului lui Gabriel Boriga ca urmare a unei condamnări definitiv, la o pedeapsă privativă de liberate, executată cu suspendare.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media