ortooxacell kiss2022.gif Flax

USL a absentat de la şedinţa CJD convocată de PDL! Din păcate, au lipst şi câţiva democrat liberali

Şedinţa extraordinară de CJD convocată de Partidul Democrat Liberal, la Gâlma, nu a întrunit cvorumul necesar desfăşurării lucrărilor. Au fost prezenţi 11 consilieri, 9 ai PDL plus Adrian Ţuţuianu, preşedintele CJD şi Leonardo Badea, vicepreşedintele instiţuiei. Şedinţa  fost convocată de democrat liberali pentru discutarea a două puncte.  Primul, înlocuirea din funcţia de preşedinte al ATOP, a social democratului Ioan Marinescu, care, în opinia PDL, nu s-a ocupat de siguranţa cetăţenilor din zona de nord a judeţului. PDL nu are o propunere proprie pentru această funcţie, Florin Popescu specificând într-o conferinţă de presă, că actuala conducerea CJD poate numi pe cine doreşte, dar să fie un om capabil să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu. Al doilea punct, de pe ordinea de zi, ar fi fost acordarea sprijin financiar pentru familiile care au suferit de pe urma atacurilor urşilor. Este vorba despre familia bătrânului ucis, a celor răniţi, dar şi despre cei ale căror animale au fost mâncate de urşi. Sprijinul ar urma să vină prin Crucea Roşie, de la bugetul judeţean. Din păcate, la şedinţă nu au participat nici măcar toţi consilierii judeţeni care au semnat convocarea, iar preşedintele CJD nu a vrut să aştepte nici un minut peste ora 15:00 anunţată. “În administraţie nu există sfertul academic” a declarat acesta, cerându-i totodată secretaruui judeţului Ivan Ivanof să consemneze faptul că unii democrat liberali au lipsit.

Replica PDL nu s-a lăsat aşteptată: “având în vedere atitudinea preşedintelui CJD, Adrian Ţuţuianu, de acum, încolo şi noi grupul PDL ne vom drămui atent vorbele şi poziţiile în consiliu. Este prea târziu să-l învăţam să se poate decent şi este suprinzător că nu reuşeşte să intre în pielea unui preşedinte de consiliu judeţean.” a precizat vicepreşedintele PDL, consilierul judeţean, Marin Antonescu, după şedinţă. Unul din absenţii de la convocare, democrat liberalul Jean Popescu a ajuns, totuşi, la Gâlma cu câteva minute întârziere. Consilierul a declarat că a avut o problemă tehnică, având pană de cauciuc pe drumul spre munte. A spus însă că este de neacceptat atitudinea colegilor de la USL care nu au dorit să vină şi să discute cele două probleme ridicate de PDL, foarte actuale în contextul ultimele săptămâni marcate de atacuri ale animalelor sălbatice în zona de munte a judeţului. 

Cum boicotul din partea USL era unul anunţat, lipsa unora dintre democrat liberali, ar trebuie să fie analizată în forurile partidului. Cum majoritatea colegilor au ajuns la munte pentru a susţine cele două puncte de pe ordinea de zi, asumate de întreg grupul, şi ceilaţi putea să facă un efort. Nu de alta, dar funcţia de consilier deşi este una cu rol administrativ, nu poate fi obţinută fără susţinere politică.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media