ortooxacell kiss2022.gif Flax

TSD Dâmboviţa: Organizaţiile din sudul judeţului s-au întâlnit la Gâlma

 

COMUNICAT DE PRESĂ
În weekend-ul ce abia s-a încheiat, Organizaţia de Tineret Dâmboviţa a Partidului Social Democrat a desfăşurat, la cabana Gâlma din comuna Moroieni, o întâlnire de o zi, la care au participat membri din 17 organizaţii locale TSD, din zona de sud a judeţului.
OrganizaţiaJudeţeană aPSDafostreprezentatădepreşedintele Adrian Ţuţuianu, preşedintele executiv, Grad Florin şi secretarul executiv, Oprea Alexandru cărora le mulţumim pentru implicare şi pentru sprijinul acordat cufiecare ocazie. Subiectele puse în discuţie în cadrul întâlnirii au fost legate de cele două examene electorale din anul 2016, de implicarea şi rolul organizaţiilor de tineret în câştigarea alegerilor locale dar şi de aspecte legate de comunicarea publică atât pe canalele media cât şi pe reţelele de socializare unde tinerii social-democraţi trebuie
să fie mult mai activi. Mulţumim din suflet tuturor celor prezenţi şi facem precizarea că astfel de întâlniri tehnice vor continua în perioada următoare cu participarea membrilor celorlalte organizaţii.
Biroul de presă al TSD Dâmboviţa
Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media