ortooxacell kiss2022.gif Flax

Școala Mihai Viteazul Târgoviște are cabinet stomatologic la standarde europene

Primarul și viceprimarul municipiului Târgoviște, Gabriel Boriga și Ciprian Prisăcaru, au inaugurat astăzi oficial noua investiție din cadrul cabinetului stomatologic de la Școala Mihai Viteazul Târgoviște.
„Primăria municipiului Târgoviște, prin Direcția de Asistență Socială, a adus un plus de confort, dar și de sănătate elevilor care invață la această și nu sunt puțini. Am reușit să dotăm cabinetul stomatologic de aici cu scaun dotat cu cele mai moderne tehnologii in ceea ce privește tratamentul dentar al copiilor de la această școală. Le mulțumesc colegelor mele de la Direcția de Asistență Socială și să le felicit pe doamnele director de la Școala Mihai Viteazul, le urez succes celor care vor lucra în acest cabinet, pentru că am văzut oameni bucuroși de ceea ce fac”, a declarat edilul Gabriel Boriga.
„În calitate de director și de fost elev al acestei școli, care a beneficiat de acest cabinet stomatologic in anii ’70, mă bucur enorm de această transformare in bine”, au fost cuvintele directorului școlii, Daniela Gâtlan. 850 de copii de la Școala Mihai Viteazul Târgoviște, alături de elevii de la Liceul de Arte Bălașa Doamna, copiii de la Grădinița Nr.1 și Grădinița Nr. 8 vor beneficia de serviciile acestui cabinet.
Primarul a mai vizitat și after school-ul care funcționează în cadrul școlii grație unui proiect finanțat de Organizația Salvați Copiiii, dar și alte obiective din școală.

Distribuie:

Un comentariu la „Școala Mihai Viteazul Târgoviște are cabinet stomatologic la standarde europene”

  1. munca isi vede roadele in municipiul Targoviste.felicitari celor ce muncesc, felicitari Gabril Boriga !

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media