ortooxacell kiss2022.gif Flax

Patriotismul încă mai inspiră scriitorii târgovișteni

Patriotismul nu a murit! Este un sentiment ce încă mai clocotește în inimile dâmbovițenilor, printre care și a unor poeți târgovișteni cu experiență sau la început de drum. În seria de evenimente dedicate zilei de 1 decembrie, Cercul Militar Târgoviște a găzduit astăzi o întâlnire a Societății Scriitorilor Târgovișteni (SST), prezidată de Flori Bungete, președinta cercului de creație literar-artistică a Cercului Militar Târgoviște și prof. Voicu Constantin din partea SST, totodată redactor șef adjunct al revistei Eroica. Au participat scriitori și militari din Garnizoana Târgoviște, alături de Doina Radu, din partea gazdelor.


Versurile pline de substrat și chiar vervă ce s-au auzit în Sala Oglinzilor arată că patriotismul încă se mai simte în sufletele dâmbovițenilor. Iar cea mai frumoasă surpriză a fost o poezie emoționantă trimisă de tânăra Mariana Faur, elevă a Colegiului Economic „Ion Ghica” din Târgoviște. O redăm mai jos, insistând să stăruiți pe ultimul vers.

Rendez-vous pentru patriotici

Toată istoria poporului român poate fi stocată
Într-un documentar de 24 de ore la care te poţi uita
Cu sufletul la gură alături de cei pe care nu îi cunoşti.
Primul Război Mondial a fost acum două ore,
Criza Economică a durat 10 secunde,
Iar Al Doilea Război Mondial a fost acum 30 de minute.
Nu am apucat Revoluţia Comunistă
Şi regret că nu am fost contemporană sufleteşte
Cu tovarăşul Ceauşescu, fiind născută într-o coajă din Arcul Carpatic.
Am mângâiat Crişurile rumene
Şi am făcut baie în Râul Prut
Când ţara îmbătrânea treptat,
Iar alţii o slujeau la poalele acesteia.
În cele din urmă, patriotismul ca o brăţară civică
Va rămâne un element comun al poporului.
De ce nu vă învăţaţi copiii despre istoria pe care aţi trăit-o?

Distribuie:

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media