ortooxacell kiss2022.gif Flax

Ion Dumitru iese la atac: Cere verificarea antiplagiat a tezei lui Adrian Țuțuianu

Ion Dumitru, fost mare lider PSD Dâmbovița, actualmente candidat ALDE pentru un post de consilier județean a făcut astăzi mai multe afirmații cu privire la fapte din trecutul fostului coleg, Adrian Țuțuianu. Dumitru care era  consacrat în partid, când Adrian Țuțuianu a început să primească primele funcții, a vorbit astăzi pentru alegători și nu numai.

,,Sunt alegător și nu în ultimul rând sunt și candidat pentru o funcție de consilier județean. Acum vă vorbesc în calitate de alegător, pentru că mă interesează foarte mult calitatea umană, moralitatea celor care au intrat în această competiție. Vă spun un gând, când am auzit că Victor Ponta vizitează județul mă gândeam că vine să redeschidă tabăra de la Cobia pe care a luat-o împreună cu soția dumnealui și a dat-o unui cetățean de la Vâlcea. Mă gândeam, când l-am văzut că vine Victor Ponta în județ, că vrea să se consulte cu d-ul Adrian Țutuianu sau probabil, eu știu, să-l îndrume cum să facă, domnia sa doctor fiind în drept, la solicitarea mea făcută astăzi publică, de a-i fi verificată și teza dumnealui de doctorat, pentru că în sufletul meu de simplu alegător a întrezărit așa o bănuială… nu cumva și acest element, și modul de elaborare a tezei de doctorat i-a unit pe acești oameni. Și d-ul Ponta, și d-ul Țuțuianu au avut parte de demnități, din partea partidului, unde au avut posibilitatea să-și concretizeze gândurile bune pe care le exprimă astăzi, lucru pe care nu l-au făcut.

 Observăm că, într-un fel sau altul, sunt candidați la președinția CJD care își doresc revanșa, fie directă cum e cazul d-ului Țutuianu, fie indirectă cum e cazul d-lui  Ștefan Cornel. Eu, de bună credință, dacă  aș considera că dumnealor se îndreaptă către CJD în a materializa restanțele din promisiunile electorale… probabil că i-aș vota. Îmi vine să cred totuși că se îndreaptă către CJD pentru a materializa restanțele care au rămas de la o serie de investitori… neplătite către anumite persoane.

 Nu am făcut o obsesie vizavi de persoana d-ului Țuțuianu, dar aș vrea să aduc în memoria dâmbovițenilor câteva lucruri. D-ul Țuțuianu este cel care a fost legat organic de realizarea investiției de la Mija, a fost în Consiliul de Administrație, bineînțeles că acolo au mai fost și alții inclusiv Leo Badea, inclusiv Gabriel Plăiașu care ne-ar putea spune care a fost efectul benefic pentru județul Dâmbovița în materializarea acelui obiectiv? Ce s-a promis la început și ce a ajuns la finalul acestei investiții.

 Nu în ultimul rând l-aș întreba pe d-ul Țuțuianu dacă urmare a afirmației premierului Orban, probabil la vremea respectivă nu era premier, în 2017, când îl asocia cu o parte din investitorii din Rusia în România și chipurile cam acesta ar fi fost motivul de a fost schimbat de la Ministerul Apărării Naționale, a declarat că-l va da în judecată. M-ar interesa și sincer cred că m-ar ierta d-ul Petre Ionel  dacă aș cunoaște numărul dosarului prin care l-a acționat în judecată pe d-ul Orban, l-aș vota pe d-ul Țuțuianu.

 L-aș întreba în aceeași măsură pe domnia sa să ne explice care au fost veniturile care au fost generate în propria ogradă, asigura servicii juridice și la COST și la Combinatul de la Fieni și la alte unități și bineînțeles după aceea, imediat după privatizare, implicat fiind în privatizare a asigurat servicii și noului investitor, noului proprietar. Problema este alta, probabil nu ar fi fost nimic rău, numai că a apărat interesele acestor instituții, și aici mă refer la COS Târgoviște,  inclusiv în faza de insolvență trădând interesele și clauza care a fost prioritară în acest contract și anume ca să nu se schimbe obiectul de activitate, să nu se reducă numărul de angajați și multe alte clauze.

 Pun aceste întrebări pentru că, vă spun, sunt în dilemă… încă mai caut variantă ca să  dau votul unui președinte al Consiliului Județean. Ca atare anunț public că începând de astăzi voi face demersurile ca teza de doctorat a d-ului Țuțuianu să fie supusă analizei programului antiplagiat…’’, a declarat Ion Dumitru de la ALDE Dâmbovița. În echilibrarea situației,Ionel Petre , președintele ALDE Dâmbovița a spus că poate nu ar fi rău ca și teza de doctorat a lui Ion Dumitru să fie verificată.

……………………………

Material realizat la comanda ALDE Dambovita. Cod unic mandatar financiar: 21200063

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media