ortooxacell kiss2022.gif Flax

Încetarea stării de alertă are consecințe. Ce documente medicale nu vor mai fi valabile de la 1 aprilie

Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Dâmbovița a emis un comunicat prin care a anunțat că neprelungirea stării de alertă duce la expirarea valabilității unor documente medicale ale căror termene fuseseră mărite din cauza contextului epidemiologic. Astfel, începând cu data de 31 martie nu vor mai fi valabile următoarele:

– Biletele de trimitere pentru specialități clinice, inclusiv pentru specialitatea medicină fizică și de reabilitare;

– Biletele de trimitere pentru specialități paraclinice;

– Recomandările medicale pentru îngrijiri medicale la domiciliu, îngrijiri paliative la domiciliu;

– Recomandările medicale pentru dispozitive medicale, tehnologii și dispozitive asistive ce se depun/se transmit la casa de asigurări de sănătate;

– Deciziile de aprobare pentru procurarea dispozitivului medical, tehnologiilor și dispozitivelor asistive.

 

Măsura nu se aplică pentru documentele care sunt în termenul inițial de valabilitate.

În plus, CJAS a mai făcut urmăatoarele precizări:

În situația pacienților cu stome permanente, pentru obținerea dispozitivelor de protezare stomii, prescripția medicală se depune împreună cu cererea la casa de asigurări de sănătate o singură dată pentru un interval de maximum 12 luni consecutive;

În situația pacienților cu incontinență urinară permanentă, pentru obținerea dispozitivelor de incontinență urinară, prescripția medicală se depune împreună cu cererea la casa de asigurări de sănătate o singură dată pentru un interval de maximum 12 luni consecutive;

Pentru echipamentele pentru oxigenoterapie și ventilare noninvazivă prescripția medicală se depune împreună cu cererea la casa de asigurări de sănătate o singură dată pentru un interval de maximum 90/91/92 de zile, în funcție de starea clinică și evoluția afecțiunii pentru persoanele care nu sunt încadrate în grad de handicap și de maximum 12 luni pentru persoanele care sunt încadrate în grad de handicap accentuat sau grav.

Decizia de aprobare pentru procurarea dispozitivului medical are un termen de valabilitate de 30 de zile calendaristice de la data emiterii de către casa de asigurări de sănătate, cu excepția următoarelor situații:   

Decizia de aprobare pentru procurarea dispozitivelor de protezare stomii și incontinență urinară este valabilă pentru perioada prevăzută în prescripția medicală, care nu poate fi mai mare de 90/91/92 de zile calendaristice sau maximum 12 luni consecutive, după caz. Decizia de aprobare pentru procurarea dispozitivelor de protezare stomii și incontinență urinară este însoțită de o anexă cu 3 taloane sau 12 taloane, după caz, corespunzător perioadelor lunare, pentru perioada prevăzută în prescripția medicală;

Decizia de aprobare pentru închirierea fotoliilor rulante este valabilă pentru perioada prevăzută în prescripția medicală, care nu poate fi mai mare de 90/91/92 de zile calendaristice;

Pentru echipamentele pentru oxigenoterapie decizia de aprobare este valabilă pentru perioada prevăzută în prescripția medicală, respectiv maximum 90/91/92 de zile calendaristice sau maximum 12 luni consecutive, după caz;

 Pentru aparatele de ventilație noninvazivă decizia de aprobare este valabilă pentru perioada prevăzută în prescripția medicală și nu poate fi mai mare de 90/91/92 de zile calendaristice sau maximum 12 luni consecutive, după caz;

Decizia de aprobare pentru închirierea fotoliilor rulante, aparatelor pentru administrarea continuă cu oxigen și ventilație noninvazivă este însoțită de o anexă cu 3 sau 12 taloane, după caz, corespunzător perioadelor lunare, pentru perioada prevăzută în prescripția medicală.”

Distribuie:

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media