ortooxacell kiss2022.gif Flax

Holban: „𝐁𝐮𝐠𝐞𝐭𝐮𝐥 𝐚𝐧𝐮𝐥𝐮𝐢 𝟐𝟎𝟐𝟐 𝐚 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐚𝐝𝐨𝐩𝐭𝐚𝐭!”

Proiectele bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2022 au fost adoptate, ieri, 23 decembrie, în plenul Parlamentului. Proiectul legii bugetului de stat a primit 294 voturi pentru şi 120 împotrivă.
PSD nu a mai permis repetarea pașilor greșiți făcuți în ultimii ani, perioadă în care, din cauza întârzierii adoptării acestei legi, stabilitatea și funcționarea tuturor celor care depind de bugetul de stat erau grav afectate.
 Pe lângă predictibilitate în economie și investiții, adoptarea bugetului înseamnă și aplicarea tuturor măsurilor sociale pentru care PSD a intrat la guvernare: creșterea alocațiilor, a salariilor, a pensiilor, dar și acordarea de ajutoare pentru ca românii să poată achita facturile la energie în această iarnă. Pe lângă toate acestea, legea bugetului de stat are prevăzute și resursele financiare necesare proiectelor de #dezvoltare.
 Veniturile a aproape 50٪ dintre români vor crește de anul viitor și, tot în 2022, sunt asigurate cele mai mari resurse financiare pentru investiții.
 A fost nevoie însă de voința politică a PSD și de respectarea angajamentelor față de cetățeni și mediul privat.” a precizat, dup[ vot, deputatul PSD, Carmen Holban.
Distribuie:

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media