ortooxacell kiss2022.gif Flax

Europe Direct Târgoviște a informat preșcolarii de la două grădinițe despre schimbările climatice

COMUNICAT DE PRESĂ

Preșcolarii de la Grădinița cu program prelungit nr.15 și Grădinița cu program normal  nr. 7 Târgoviște au participat astăzi,  la o ora de informare europeană cu tema “Mediul înconjurător și schimbările climatice”. Activitatea a fost susținută de Vlăduț Andreescu, manager Europe Direct Târgoviște, și s-a desfășurat în cadrul parteneriatului educațional încheiat între instituțiile menționate mai sus .

Pe parcursul acestei ore, din discuțiile  și filmulețele educative prezentate, copiii au aflat atât informații despre Uniunea Europeană (număr state membre, simboluri, monumente istorice , etc. ) cât și informații despre cum pot economisi energia și cum pot proteja mediul înconjurător .

Directorul Grădiniței nr. 15 Târgoviște, profesor Oana Boroș, apreciază că aceasta activitate a fost atractivă, interesantă, din care micuții au învățat că,  pe termen lung, schimbările climatice ar putea determina catastrofe majore, cum ar fi reducerea rezervelor de hrană şi de apă, ceea ce ar duce la apariţia conflictelor pe glob şi la dispariţia multor specii de animale şi de plante sălbatice, incapabile să supravieţuiască la temperaturi mai ridicate. Dacă nu acţionăm pentru stoparea încălzirii globale, lumea pe care o ştim se va schimba, făcând ca viaţa să devină mai grea pentru noi toţi.

12962623_1257283060966024_2026691035_o

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media