ortooxacell kiss2022.gif Flax

Dreapta dâmbovițeană se unește greu, din motiv de concediu!

Unificarea dreptei și constituirea marelui Partid Național Liberal se face la Dâmbovița conform cântecului: „un pas înainte și doi înapoi”. Nici liderii celor trei forţe politice care teoretic constituie ACL (PDL, FC şi PNL) nu s-au prea întâlnit, darămite cei din teritoriu. Principala piedică a fost concediul de odihnă: ba a fost plecat Volintiru, ba Vladu, ba Bolchis. Deşi odihniţi, cei trei au intrat teoretic în criză de timp. Până sâmbată, 9 august, trebuie să comunice la Bucureşti cum merge unificarea şi care este stadiul constituirii majorităţilor la nivelul consiliilor locale şi consiliului judeţean. Motiv pentru care mâine, se doreşte întrunirea unoui BPJ extins, care să mai dreagă din busuiocul concediilor.

Între timp fiecare vorbeşte pe limba lui. Florin Bolchiş, primvicepreşedinte PDL, proaspăt venit din concediu nu s-a obişnuit, încă, cu noua funcţie. Vorbeşte încă de Forţa Civică, de membrii Forţei Civice Dâmboviţa, cu care abia săptămâna viitoare va avea întâlniri lămuritoare dacă intră în PDL sau nu. Teoretic aceste discuţii ar fi trebuit să fie deja gata, având în vedere că pe 26 iulie, Forţa Civică a avut un congres în care a decis să se lase absorbită de PDL.

Până se hotărăsc membrii Forţei Civice cu cine sunt, PDL şi PNL organizează conferinţe de presă separate, pe motiv că nu au găsit încă subiecte comune.

E de prisos să spunem că pe stânga toată lumea ştie unde este şi ce are de făcut!

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media