Lui Valentin Calcan îi merge mai bine social democrat decât democrat liberal

La 2 luni de la plecarea din PDL şi alăturarea de social democraţie, Calcan e pe cai mari. El ocupă din 4 septembrie scaunul de secretar al Senatului. Funcţia este cea mai importată de până acum deţinută de politicianul de Dâmboviţa în structurile parlamentare. Se poate spune chiar că Valentin Calcan ocupă scaunul lăsat liber de Adrian Ţuţuianu, după ce acesta a demisionat din Parlament, pentru funcţia de preşedinte al CJD. Calcan e în cărţi şi pentru o nouă candidatură pe colegiul senatorial Titu-Răcari, unde are tot sprijinul USL Dâmboviţa.

Read more

Calcan, mai bun decât Ţuţuianu, la referendum? Vezi de ce!

 

Referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu a dărâmat în Dâmbovia mitul sudului controlat de democrat liberali. Considerat fief al PDL, sudul judeţului a avut la referendum cea mai ridicată prezenţă la vot,  din judeţul Dâmboviţa. O analiză pe colegii a prezenţei la vot arată că pe colegiul senatorial condus de “transfugul” politic Valentin Calcan, s-au prezentat la urne 58,24% dintre alegătorii înscrişi în lista pentru referendum, adică 84.705 persoane. Colegiul are trei deputaţi, doi democrat liberali Bogdan Cantaragiu şi Iulian Vladu şi unul social democrat, Ion Dumitru.

Read more