ortooxacell kiss2022.gif Flax

O fotografie, cât 1000 de cuvinte: Noul USL!

Astăzi, în cadrul vizitei președintelui senatului Călin Popescu Tăriceanu, pentru prima dată la Dâmbovița într-o acțune publică, a fost refolosită sigla USL. În „noul USL”, culoarea albastră a literelor a fost înlocuită cu negru, iar sigla PNL cu sigla PLR. PSD s-a mai folosit de sintagma continuăm USL și în campania electorală pentru europarlamentare, dar … Citește mai mult

Alianţa Unul “hăiS” şi aLtul “cea“. Ţuţuianu şi Volintiru nu se afişează public împreună

În USL Dâmboviţa e o armonie ca în cuplurile “fericite“, care merg separat în vacanţă, ca să se simtă bine. Chiar dacă preşedintele PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, susţine, de fiecare dată când are ocazia, că alianţa USL funcţionează foarte bine la nivel judeţean, în practică lucrurile nu stau chiar aşa. O demonstrează fotografiile din aceste … Citește mai mult

PLANURI DE VIITOR: O zonă metropolitană a Municipiului Târgovişte

ionut_savoiu_targoviste

Târgoviştea ar putea să dezvolte în jurul ei un pol urban extrem de atractiv pentru investitori, dacă va face mai mulţi paşi în acest sens. Unul ar fi, în opinia deputatului Ionuţ Săvoiu, dezvoltarea unei zone metropolitane, pentru care municipiul îndeplineşte criteriile: “Am discutat-o cu preşedintele CJD şi cu unii primari din zonă, inclusiv cu … Citește mai mult

Consiliul Local Târgovişte: USL, rupt în trei fracţiuni, nu-şi poate asigura cvorum

stan_cu_chiru

Şedinţă extraordinară eşuată, astăzi la Consiliul Local Municipal Târgovişte, unde nu a fost cvorum pentru discutarea şi votarea celor 6 puncte de pe ordinea de zi. USL pare a avea probleme serioase nu cu opoziţia din PDL, ci chiar în propria ogradă, nereuşind să ajungă la un consens care să-i confere o formulă majoritară confortabilă. … Citește mai mult

PSD şi PNL i-au cinstit separat pe eroi, iar Gabriel Boriga a zis “pas” delegaţiei PDL

coroane_psd__pnl

Mişcări “de trupe” politice interesante, astăzi, la manifestările de cinstire a eroilor dâmboviţeni. În lipsa liderilor de partid, delegaţiile şi-au “făcut de cap”.  PSD şi PNL au depus, pentru prima dată, fiecare coroana ei. Primii au fost social democraţii, urmaţi îndeaproape de liberali. (foto 1) Deşi, toată lumea şi-a dat coate, nimeni nu a îndrăznit … Citește mai mult

Adrian Ţuţuianu: “M-aş scuipa singur în oglindă, dacă aş fi coleg cu Florin Popescu”

florin_cu_tutu

Disponibilitatea aparentă a liderului PNL Dâmboviţa Mihai Volintiru de a-l primi în partid pe fostul liberal Florin Popescu, dacă acesta şi-ar dori să facă un asemenea pas, l-a iritat din nou pe copreşedintele USL Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu. Acesta a făcut astăzi declaraţii tranşante în cadrul conferinţei de presă a partidului: “O să-mi fiu nevoit să-mi … Citește mai mult

Adrian Ţuţuianu crede în USL: “Proiectul Uniunii Social Liberale trebuie să continue!”

tutuianu_steag

Renegocierea protocolului USL cerut de premier nu va duce, în opinia liderului dâmboviţean la ruperea acestuia. Renegocierea ar viza aspecte concrete, cu care USL s-a confruntat în primul an de guvernare. “Proiectul Uniunii Social Liberale trebuie să continue. Este în interesul țării și este un lucru și-l dorește populația României. În al doilea rând, cred că … Citește mai mult

Ponta despre SRS: “El are propria lui agendă, nu are legătură cu USL!” Liberalul s-a declarat amuzat

ponta_cu_srs

Senatorul de Târgovişte – Moreni, Sorin Roşca Stănescu şi acţiunile sale îi deranjează profund pe social democraţi, în frunte cu Victor Ponta. Acesta a cerut liderilor liberali o poziţie clară în ceea ce priveşte ieşirile senatorului: „Avem o problemă serioasă în USL, noi cei de la PSD am invocat articolul 1.1.4. din acordul USL care … Citește mai mult

“O fotografie face cât 1000 de cuvinte”: USL e complex şi are multe aspecte!

premianti

Parafrazând una dintre cele mai celebre fraze ale cinematografiei româneşti, din “Filantropica” lui Nae Caranfil, putem spune că:  “USL e complex şi are multe aspecte”. Unul din ele: cel din această fotografie făcută cu ocazia lansării proiectului “Împreună pentru Târgovişte, Împreună pentru Dâmboviţa!” a lui Andrei Plumb. De la stânga la dreapta: Vasile Moise Deju, … Citește mai mult

La Morteni, “s-a spart gheaţa” colaborării PSD – PDL!

marian_albu

Unde dragoste politică nu e… nimic nu e! Şi cât ar fi şefii de şefi la Bucureşti, în teritoriu tot şefii mai mici sunt stăpâni. Că în USL sunt probleme nu neagă nici măcar centrul şi că la Dâmboviţa ele sunt ceva mai acute, o vede tot omul.  Recent, chiar copreşedintele USL Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, afirma după metoda: „Fă-te frate cu dracul până treci puntea” că: “Dacă va fi nevoie (…) mă voi alia şi cu PDL-ul în interesul judeţului!”  A aplicat, însă, vorba înainte să o spună, la Morteni.

Ţuţuianu ameninţă cu demisia în cadrul tensiunilor din USL: “Dacă nu o să am susţinere, plec eu acasă”

06_Tutuianu_Adrian_CP_985b6b0419

Nervii sunt înţinşi la maximum în cadrul Uniunii Social Liberale locale, după ce ultima şedinţă de Consiliu Judeţean nu s-a ţinut din lipsă de cvorum. Cel mai afectat pare a fi preşedintele CJD Adrian Ţuţuianu pe care boicotul PNL l-a luat total prin suprindere. Ţuţuianu spune că va prezenta situaţia la centru în cadrul USL: … Citește mai mult

PSD Târgovişte: “Primarul PDL Boriga – minciuni și gesturi golănești”

Cristi-Stan1

Constatăm cu revoltă modul dezgustător în care primarul PDL Gabriel Boriga a înțeles să poarte disputa pe marginea bugetului municipiului Târgoviște. De unde credeam că a atins, în trecut, apogeul nerușinării și al lipsei de bun simț, edilul PDL face eforturi considerabile să ne contrazică. Noaptea trecută, scările de bloc și parcările din municipiul Târgoviște … Citește mai mult

Matematica bate politica! Prisăcaru este vice şi cu voturile duşmanilor politici din USL

ciprian_prisacaru

Mâine, 8 aprilie, de la ora 8.00, are loc prima şedinţă de CLM din acest an, cu doi viceprimari aleşi la masa consiliului. Ciprian Prisăcaru va fi pentru prima data vice în toată regula, la cea mai importantă şedinţă a anului, adică aceea în care se va propune spre aprobare bugetul municipiului Târgovişte. Având în … Citește mai mult

Corina Gârleanu, şefa APIA, motivul pentru care Ţuţuianu convoacă mâine USL-ul!

alexandra-grleanu

Corina Alexandrina Gârleanu este  a doua liberală, după Lavinia Ionescu, care ar putea zbura din funcţie, deşi PNL se află teoretic la putere. Gârleanu l-a supărat pe preşedintele PSD Adrian Ţuţuianu, care s-a declarat foarte nemulţumit atât de relaţia instituţională cu APIA, cât şi de modul de funcţionare a instituţiei. Aflat la Titu, acesta a … Citește mai mult

Mit spulberat: Senatorul USL Leonardo Badea a propus 2 amendamente la buget, care au fost aprobate!

leo_badea_amendamente

Deşi afirma că USL Dâmboviţa nu va avea amendamente, totuşi, în dezbaterile pentru proiecia bugetară, senatorul de Dâmboviţa, Leonardo Badea, a venit cu două amendamente în comisia de buget şi finanţe al cărei secretar este.

TÂRGOVIŞTE: Consilierii USL cer sancţiuni disciplinare! Vezi ce riscă PDL-iştii!

rsz_clm_fara_pdl

Conflictul politic din Consiliul local al municipiului Târgovişte se mută în alt registru. După ce trei şedinte extraordinare consecutive, consilierii democrat liberali au absentat de la convocări, liderul de grup al USL, Cristian Stan a cerut „pedepsirea” acestora. Cei 6 consilieri chiulangi riscă cel mult o sancţiune disciplinară constând  în excluderea de la următoarele două … Citește mai mult

TERMICA, somată de GDF SUEZ! Pe 17 ianuarie, se întrerupe furnizarea gazului!

Şcolile, instituţiile publice, spitalele şi 2.200 de apartamente din Târgovişte riscă să rămână  în frig şi fără apă caldă. Distribuitorul de gaze naturale GDF Suez a înaintat societăţii Termica un preaviz de sistare, care va fi pus în aplicare pe 17 ianuarie. Cei de la GDGF vor ca până atunci societatea să-şi achite cei aproximativ 4 milioane de lei datorie, din care o parte reprezintă rată scadentă a lunii trecute.

UNPR Dâmboviţa îşi face bagajele! Se mută… cu puterea!

radu marian

Uneperiştii locali îşi strâng şi centralizează, zilele acestea, documentele pentru viitoarea fuziune cu social democraţii, de care s-au rupt cu ceva vreme în urmă. Un fel de “în genunchi mă întorc la tine!”. Fuziunea ar urma să aibă loc până la finele acestei luni, când UNPR va deveni parte a conglomeratului politic – USL.

EXCLUSIVITATE: Senatorul Valentin Calcan despre plecarea din PDL şi întoarcerea în PSD!

Valentin Calcan este unul dintre cei mai longevivi politicieni de Dâmboviţa. A fost deputat în legislatura2000 -2004 ales în judeţul Dâmboviţa pe listele PDSR, senator al Românie,i în mandatul 2008 -2012, din partea PDL, iar pe 9 decembrie 2012 a câştigat cu un scor categoric al doilea mandat de senator, de data aceasta din partea USL. Care au … Citește mai mult

USL a câştigat toate colegiile din Dâmboviţa! Vezi rezultatele

Victorie halucinantă a Uniunii Social Liberale în judeţul Dâmboviţa.

 Rezultatele colectate din teritoriu  arătă că uniunea  a închis,  toate colegiile, obţinând peste tot cel puţin 50% plus 1 din voturi. Este cel mai bun rezultat obţinut de o alianţă politică la nivelul judeţului Dâmboviţa în alegeri parlamentare.

Bogdan Ana Bodi: “Probabilitatea ca din Dâmboviţa să avem 9 deputați și 4 senatori este foarte mare”

ana_si_popa

 Duminică, 436.192 de dâmboviţeni sunt aşteptaţi la urne pentru a-şi alege reprezentanţii în Parlamentul României pentru următorii 4 ani. Dâmboviţa are 8 colegii de deputaţi şi 3  de senatori. Cu toate acsestea, am putea avea mai mult de 11 reprezentanţii în forul legislativ al ţării. Pentru asta ar trebuie să conveargă mai mulţi factori: numărul … Citește mai mult

Ionuţ Săvoiu, singurul candidat din Dâmboviţa care respectă transparenţa şi integritatea

Concluzia este trasă de Transparency International România care a  solicitat  în perioada de precampanie, tuturor formaţiunilor politice şi candidaţilor să-şi facă publce iniţiativele individuale ce au ca obiect integritatea şi lupta împotriva corupţiei, pe care le promovează în campania electorală şi pe care se angajează să le susţină în exercitarea mandatului. Scopul Transparency International România … Citește mai mult

Citeşte ce procent avea Stan înainte de episodul DNA şi ce spune Davidescu, contracandidatul lui

Ieri, deputatul Ion Stan a precizat la ieşirea de la audierile DNA că nu va demisiona din Parlament şi că îşi va continua campania electorală în colegiul Voineşti, unde candidează pentru al patrulea mandat consecutiv. Conform preşedintelui PSD Adrian Ţuţuianu, Stan avea, înainte de episodul DNA, un scor electoral de aproximativ 70%. De altfel zona este una controlată de ani buni de deputatul PSD. Ţuţuianu a precizat că nu crede că cercetarea fostului lider social democrat va afecta scorul partidului în Dâmboviţa.

Lovitură sub centură! Consilierul judeţean PDL Vasile Moise a semnat alianţă politică cu USL!

În plină campanie electorală, USL dă o lovitură de imagine adversarilor politici atrâgându-şi oficial susţinerea Partidei Romilor din judeţul Dâmboviţa. Adrian Ţuţuianu ca reprezentant al USL a semnat un protocol electoral de colaborare cu Vasile Moise “Deju”, ca reprezentant al Partidei Romilor Dâmboviţa. La semnare a fost prezent şi deputatul Nicolae Păun, liderul naţional al romilor, dar şi consilierul local PDL, Tudorică Răducanu.

RĂZBOIUL COMUNICATELOR: USL răspunde printr-un comunicat de presă, comunicatului ARD!

Baronul Popescu n-a înțeles nici până astăzi că minciuna repetată nu devine adevăr! Constat cu o anumită îngrijorare faptul că lipsa de argumente care încununează campania ARD (PDL) Dâmbovița se traduce într-o comunicare pe cât de agresivă, pe atât de paralelă cu adevărul și cu bunul simț. Din păcate el, baronul Florin Popescu, în calitate de … Citește mai mult

Ionuţ Săvoiu: “Influenţarea votului prin mită electorală nu va mai fi posibilă!”

Reprezentant al noului val al politicii dâmboviţene, Ionuţ Săvoiu a ales să militeze în această campanie electorală pentru redobândirea încrederii în clasa politică , dar şi pentru o relaţie corectă între omul politic şi electoratul său. Candidatul USL pentru colegiul Titu susţine descurajarea oferirii de  stimulente cetăţenilor pentru ca aceştia să meargă la vot. Totodată … Citește mai mult

Dialog şi sprijin reciproc între locuitorii din Colegiul Răcari şi candidatul USL Georgică Dumitru

Faptul că Georgică Dumitru este un om sincer, care ştie să asculte doleanţele semenilor şi se implică în rezolvarea acestora s-a reflectat în căldura cu care a fost întâmpinat de sute de locuitori din Colegiul Răcari. Că este vorba de comunele Tărtăşeşti şi Finta sau de oraşul Răcari, întâlnirile au avut ceva în comun: oamenii sunt doritori să-l cunoască mai bine, să dialogheze cu deputatul Georgică Dumitru – candidat USL pentru un nou mandat de parlamentar – despre problemele cu care se confruntă ei şi familiile lor, dar şi comunităţile în care trăiesc.

Leonardo Badea, la pas prin judeţ: “Oamenii au încredere în proiectul USL!

 Leonardo Badea, candidatul USL pe colegiul senatorial de nord, a bătut, duminică, uliţele desfundate ale Bezdeadului. Badea a stat de vorbă cu localnicii, le-a spus despre proiectul de guvernare a Uniunii Social Libererale şi le-a ascultat păsurile: “Oamenii îmi spun prima dată: ”Domnule, eşti mai tânăr decât pari pe afiş” (asta, ca o glumă). În al doilea rând, vin şi spun că au aşteptări şi că au probleme legate de infrastructură şi drumuri. În special în nordul judeţului, unde este aşteptată finanţarea prin fonduri europene pentru Subcarpatica.

Norica Nicolai, alături de Ionuţ Săvoiu şi Valentin Calcan, echipa USL pentru colegiul Titu

Vineri, evenimentul oficial de lansare a candidaţilor USL, Ionuţ Săvoiu pentru colegiul de deputaţi Titu şi Valentin Calcan pentru colegiul senatorial de sud, s-a bucurat de participarea europarlamentarului PNL, Norica Nicolai. Acesta a venit pentru  a-şi exprima întreaga susţinere pentru cei doi candidaţi, dar şi pentru întreaga echipă USL din Dâmboviţa.