Școlile dâmbovițene, primele în top 3 la Competiția Școală Europeană. Școala Coresi a obținut cel mai mare punctaj

 Ca și anul trecut, școala dâmbovițeană a dat clasă școlilor din toată țara la competiția Școală Europeană. La ediția din acest an, Școala Coresi din Târgoviște a obținut cel mai mare punctaj, 179 de puncte, clasându-se pe primul loc al unităților de învățământ preuniversitar care au primit certificatul de Școală Europeană 2012. La distanță mică s-a clasat, pe locul III, Grupul Școlar Industrial Moreni, cu 172 de puncte.
Read more

În săptămâna „Şcoala Altfel”, elevii de la „Voievodul Mircea” au ales să se informeze

O parte dintre elevii liceului au participat astăzi la două ore de discuţii despre violenţa în şcoală şi traficul de persoane.
Activităţile au fost desfăşurate de Poliţia Municipiului Târgovişte, Universitatea Valahia Târgovişte şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa, instituţii partenere în campanii de prevenire a acestor fenomene sociale actuale. În faţa elevilor au veni tVeronica Ruban, Drăgălina Boaghie, Daniela Dălae şi Roxana Bălănică, studente ale Facultăţii de Drept din Târgovişte, cele care au condus discuţiile pe aspectele importante ale temelor propuse. LA nivelul şcolii au fost derulate mai multe proiecte pe tema violenţei. “Nu am avut probleme în şcoală sau cazuri deosebite. Elevii s-au arătat mereu interesaţi şi au participat voluntar la activităţile desfăşurate”, a explicat pro. Veronica Oprea, director adjunct al Grupului Şcolar “Voievodul Mircea” Târgovişte.
Cele două întâlniri s-au încadrat în programul „Şcoala Altfel”, elevii instituţiei de învăţământ având de ales între o serie de activităţi, care mai de care mai atractive: concursuri sportive, vizionare de filme, vizite la obiectivele turistice, excursii, curs de dans modern, curs de gătit, curs de caligrafie, atelier de pictură etc.

 

 

 

 

 O parte dintre elevii liceului au participat astăzi la două ore de discuţii despre violenţa în şcoală şi traficul de persoane.

 

 

Read more

Liviu Muşat, director ADR: ”Provocarea majoră a acestui an va consta în depunerea la timp a cererilor de rambursare, fapt ce reprezintă un salt calitativ major în atingerea ratei de absorbţie a fondurilor europene”

Anul trecut, judeţul nostru a fost singurul judeţ din Regiunea Sud Muntenia care a atras fonduri pe toate măsurile POR,

Read more