ortooxacell kiss2022.gif Flax

Corneliu Ștefan răspunde, în cifre, acuzațiilor PNL referitoare la nefinanțarea primăriilor conduse de liberali

musat

Foto: Corneliu Ștefan, președintele CJD, Florea Mușat, primar PNL Băleni Acuzat într-o conferință de presă a liberalilor de nefinanțarea primăriilor conduse de primari ai Partidului Național Liberal Dâmbovița, liderul PSD și președinte a CJD Dâmbovița, Corneliu Ștefan a făcut un bilanț al proiectelor și sumelor de care au beneficiat acestea. liderul social democrat spune că … Citește mai mult

Raport de activitate! Gabriela Horga (PNL), despre proiectele de legi la care a contribuit și care au intrat în vigoare

Târgovișteanca Gabriela Horga este deputat aflat la primul mandat, ales în Circumscripția nr. 19 Giurgiu. Anterior tânăra politiciană a fost consilier acreditat al Parlamentul European și secretar de stat în Cancelaria Primului Ministru. La finalul primei sesiuni parlamentare, Gabriela Horga, unul din cei mai tineri parlamentari români, a răspuns câtorva întrebări adresate de Gazeta Dâmboviței. … Citește mai mult

VIDEO: Viziunea PNL Târgoviște pentru rezolvarea problemei stadionului Eugen Popescu

După acuzele pe care Aurelian Cotinescu, candidatul PNL  pentru scaunul primăriei Târgoviște, le-a făcut referitoare la stadiul lucrărilor de la stadionul Eugen Popescu asupra actualei conduceri a primăriei, echipa penelistă vine și cu soluții pentru rezolvarea rapidă a problemei:   Finalizarea stadionului actual la costuri MINIME pentru ca echipa să poată juca rapid acasă; Construcția … Citește mai mult

Sorin Ion, candidatul PNL pentru CJD: „Nu-mi doresc să fiu stăpânul județului”

Sorin Ion, candidatul pentru funcția de președinte al CJD: „Nu-mi doresc să fiu stăpânul județului.” Liberalii au validat lista candidaților la Primăria Târgoviște și la Consiliul Județean. Dacă Aurelian Cotinescu candidează pentru funcția de Primar, inspectorul școlar general al IȘJ, Sorin Ion, este candidatul pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița. De 7 ani … Citește mai mult

Cotinescu și-a lansat candidatura la Primăria Târgoviște

Președintele PNL Târgoviște , Aurelian Cotinescu și-a lansat candidatura pentru Primăria Orașului Târgoviște. Acesta a anunțat ca este deschis discuțiilor cu oricare dintre partenerii politici care sunt opozanți ai PSD-ului pentru a crea o forță suficient de mare astfel încât să învingă PSD-ul. Cotinescu se prezintă ca fiind un om cu o experiență în spate,experiența … Citește mai mult

PNL trage la anticipate! Ce spune președintele liberalilor târgovișteni

În cadrul conferinței de astăzi, susținută de Aurelian Cotinescu, însoțit de Quintus Niculescu si Adrian Bercu, subiectul principal l-au reprezentat alegerile anticipate care par a fi singura soluție pentru a salva România. „În ultimele 3 luni, Guvernul Liberal l condus de Premierul Ludovic Orban, a reușit să pună România pe un făgaș normal prin câteva … Citește mai mult

Dâmbovițean agresat de un polițist în ziua votului. Ce spune PNL

După turul doi al alegerilor prezidențiale, reprezentanții PNL Dâmbovița, Președintele Virgil Guran, Secretarul General, Gabriel Plaiasu, președintele PNL Târgoviște, Aurelian Cotinescu și Consilierul Județean, Adrian Mocanu, au realizat o conferință de presă prin care le-au mulțumit tuturor persoanelor care au votat PNL, dar și celor care au dat dovadă de spirit civic, ieșind să-și exprime … Citește mai mult

PNL Dâmboviţa anunță că a refăcut Organizaţia de la Conţeşti, dizolvată acum trei ani

Liberalii dâmboviţeni spun că au reuşit să reconstruiască de la zero Organizaţia PNL Conţeşti, după ce  aceasta a fost dizolvată în urmă cu trei ani şi rămăsese la un moment dat chiar fără niciun om!  Anunţul a fost făcut recent, la Târgovişte, de către preşedintele PNL Dâmboviţa, Virgil Guran. „Mergem pe calea noastră, unde a … Citește mai mult

Scandal la votul pe bugetul Târgoviștei. PNL a părăsit ședința

Buget aprobat cu scandal și cu părăsirea ședinței de către aleșii liberali. Aceștia au fost nemulțumiți pentru că amendamentele propuse nu au fost acceptate în comisiile de specialitate ale Consiliului Local. PNL propuse mai multe amendamente pentru infrastructură și transport public. Grupul PNL a părăsit ședința, dar bugetul a fost aprobat în lipsa acestora, PSD … Citește mai mult

DÂMBOVIȚA: Un consilier liberal și-a etalat armele pe facebook. Pe cine amenință

Un consilier local liberal din comuna Finta a ținut să arate că este o amenințare pentru adversarii politici, etalându-și armele pe facebook. Nu este prima dată când acesta  pozează înarmat, dar de dată aceasta și-a însoțit fotografia cu mesajul: „La vânătoare de PSD-iști”. Bărbatul, Gheorghe Mitroi a fost polițist, pensionându-se din postura de ajutor de … Citește mai mult

PNL Târgovişte va lansa o platforma online de comunicare cu târgoviştenii

   Platformă online de comunicare cu cetăţenii urbei! Pentru a putea să interaţioneze mult mai uşor cu târgoviştenii, şi de ce nu cu dâmboviţenii, liberalii de la municipiu şi-au propus să lanseze, în maxim două săptămâni, această soluţie informatică. Scopul declarat al proiectului este conturarea unei strategii pe termen mediu şi lung pentru municipiul Târgovişte. … Citește mai mult

PNL anunță că nu-l va vota pe Oprea la șefia CJD. Însă, Oprea nici nu va avea nevoie de voturile liberalilor

Biroul Permanent Județean al PNL Dâmbovița a decis că liberali din CJD vor sta în sală, dar nu vor vota înlocuirea  actualului președinte al CJD, Daniel Comănescu, cu fostul președinte de CJD, Alexandru Oprea.  Decizia a fost comunicată și reprezentanților mass media chiar de către președintele PNL Dâmbovița, Virgil Guran: ,,Referitor la scandalul din PSD  … Citește mai mult

Agenda parlamentară: Iancu Caracota (PNL) – Probleme în licitațiile ANAF pentru bunuri sechestrate

Senatorul PNL de Dâmbovița, Iancu Caracota a transmis Ministrului Finanţelor o întrebare legată de modul în care ANAF organizează licitațiile bunurilor sechestrate. Conform parlamentarului, în cadrul licitațiilor lipsesc date relevante ale obiectelor puse în vânzare. „Un grup de cetăţeni din judeţul Dâmboviţa a constatat că anunţurile publicate pe site-ul ANAF privind valorificarea prin licitaţie a … Citește mai mult

“Caravana Tricolorul” a ajuns la Târgoviște. Acțiunea este inițiată de TNL (VIDEO)

Tineretul Național Liberal sărbătorește Anul Centenarului printr-o caravana a drapelului național, în perioada 18 septembrie – 25 noiembrie. Punctul final al caravanei va fi Alba Iulia, unde tricolorul va fi arborat în orașul Unirii. „Anul acesta sărbătorim 100 de ani de la Marea Unire, 100 de ani de la momentul în care drumul României s-a … Citește mai mult

Agenda parlamentară: Iancu Caracota (PNL) – Pesta porcină riscă să se extindă în jumătate din țară

Pesta porcină riscă să se extindă în jumătate din țară. PSD se ocupă de reglări de conturi politice, nu de guvernare! Pe zi ce trece dezastrul zootehnic se adâncește. Județul Dâmbovița este ultimul pe lista celor 13 județe afectate de această maladie. Guvernul patronat de PSD a pierdut situația de sub control, Comisia Europeană atrăgând … Citește mai mult

Agenda parlamentară: Iancu Caracota (PNL) – Pesta micilor rumegătoare se află la granița de sud a României!

Înainte să-și dea demisia sau să fie demis, ministrul Daea să înceapă pregătirile de prevenție pentru un nou tip de pestă, care stă să lovească ovinele și caprinele din România! În ceasul al doisprezecelea, Petre Daea trebuie să dea dovadă că măcar poate rezolva o problemă, zootehnia românească aflându-se sub un asediu total. După ce … Citește mai mult

Agenda parlamentară: Iancu Caracota (PNL) – Liviu Dragnea se ţine de telenovele, în timp ce pesta îngenunchiază fermele românești

Comunicat de presă În timp ce Liviu Dragnea se ţine de telenovele cu asasini închipuiţi, pesta porcină africană a îngenuncheat a doua fermă ca mărime din Europa! A doua fermă de porci ca mărime din Europa, aflată în judeţul Brăila, a fost afectată de pesta porcină africană, urmând ca 140.000 de animale să fie eutanasiate … Citește mai mult

DÂMBOVIȚA: Concluzie liberală: „Activitatea consilierilor judeţeni ai PNL este zero!”

Critici din propria tabară în ceea ce privește activitatea aleșilor liberali în forul administrativ județean. Deputatul Cezar Preda a notat prestația colegilor cu nota 0, declarând că aceștia nu au proiecte în sprijinul dâmbovițenilor. „Vă rog să-mi daţi şi mie numărul de iniţiative, în CJD, al consilierilor PNL, de la intrarea în mandat din 2016? … Citește mai mult

Agenda parlamentară: Iancu Caracota (PNL) – Ce șansă are Autostrada A3, dacă de 15 ani parteneriatului Public – Privat eșuează continuu?

Senatorul liberal, Iancu Caracota, a transmis Ministerului Transporturilor o întrebare legată de viitorul Autostrăzii Ploiești – Comarnic – Brașov, în contextul renunțării la construcția acesteia în formatul agreat cu Banca Mondială. Senatorul este sceptic în privința soluției  parteneriatului Public – Privat: „Parteneriatul Public – Privat a eşuat în ultimii 15 ani, iar proiectele din anii 2003-2005, 2007-2009 şi 2013-2015 … Citește mai mult

Agenda parlamentară: Iancu Caracota (PNL) – România, sub guvernarea PSD, devine neatractivă pentru investitorii străini

Comunicat de presă Ţara noastră pierde teren în fața Ungariei și Bulgariei, care și-au redus recent impozitul pe profit, respectiv la 9% și 10%, asta în contextul, în care România a înregistrat, în 2016, cel mai slab an din ultimii 18 ani în privința firmelor cu capital străin nou înființate. Pe acest fond, putem afirma … Citește mai mult

Agenda parlamentară: Iancu Caracota (PNL) – restanțe la plata asigurările sociale pentru cadrele didactice din peste 37 de judeţe

Senatorul PNL, Iancu Caracota, atenționează asupra unor probleme de natură financiară care afectează sistemul de învățământ. Caracota a cerut ministrului educației explicații cu privire  la faptul că, în luna aprilie, nu s-au achitat în întregime asigurările sociale pentru cadrele didactice din peste 37 de judeţe, dar și clarificarea zvonurilor legate de disponibilizări în sistem. „Pe scurt … Citește mai mult

Fără precedent! MORENI: Patru din șase liberali au refuzat validarea unui coleg, în ședința de Consiliu Local

Situație fără procedent la Moreni, unde patru din șase liberali au refuzat validarea unui coleg în ședința ordinară a Consiliului Local al municipiului. Liviu Codreanu este următorul pe lista de consilieri aleși ai Partidului Național Liberal, organizația Moreni, și ar fi trebuit să fie, ieri, validat în funcție pe un post vacant. Codreanu este membru … Citește mai mult

Traian Niculae îl acuză pe Marius Caravețeanu că a distrus organizația PNL în înțelegere cu foștii colegi din PSD

Replică dură a primarului orașului Titu, Traian Niculae, față de conducerea județeană a PNL Dâmbovița, în urma scandalului care a scindat organizația liberală din localitate. Niculae poveștește pe pagina sa de facebook un episod petrecut la primăria orașului în care, spune el, Marius Caravețeanu a încercat să negocieze o poziție din partea administrației locale favorabilă … Citește mai mult

Cei opt consilieri PNL Titu, propuși spre excludere: „relații personale, orgolii și interese au pus în impas organizația”

Comunicat de presă “Nu dorim că Partidul Național Liberal să piardă funcția de viceprimar al orașului Titu”   Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public, noi, grupul consilierilor PNL din cadrul Consiliului Local Titu, propuși spre excludere de către Biroul Permanent Local, vrem să aducem în atenția publicului punctul nostru de vedere cu privire … Citește mai mult

Teodor Rădoi va ataca în instanță schimbarea din funcția de viceprimar al orașului Titu

Teodor Rădoi a anunțat, astăzi, într-o conferință de presă a PNL că va ataca în instanță hotărârea luată ieri în cadrul Consiliului Local Titu (detalii AICI), de schimbare a sa din funcția de viceprimar. Rădoi consideră că nu au existat motive temeinice pentru înlocuirea sa. Aceasta s-a făcut la solicitarea a opt dintre cei 13 … Citește mai mult

Miting PNL la Târgoviște! Organizația va fi sancționată contravențional pentru lipsa de autorizație

Aproximativ 400 de membri PNL au luat parte, în această seară, la un miting de susține a moțiunii depusă de partid împotriva Guvernului Tudose. Liberalii au scandal în Piața Tricolorului, acolo unde s-a dat citire și textului moțiunii de cenzură. La adunare au participat membri ai partidului din mai multe filiale locale precum Titu, Fieni, … Citește mai mult

Agenda parlamentară: Iancu Caracota – „senatorii PSD au votat împotriva revenirii la alegeri locale în două tururi”

Comisia juridică a Senatului a adoptat, astăzi, un raport de respingere față de un proiect de lege inițiat de PNL conform căruia alegerile locale să revină la forma cu două tururi de scrutin. „Pe ordinea de zi a Comisiei juridice s-a aflat proiectul de lege care prevedea revenirea la sistemul de alegere a primarilor în … Citește mai mult

După eșecul răsunător cu PMP, avocatul Adrian Chițescu reintră în politica locală, direct pe funcție de conducere

După două demisii din tot atâtea partide, Adrian Chițescu experimentează re-reinventarea politică. De data aceasta avocatul a ales echipa PNL Dâmbovița. Liberalii dâmbovițeni l-au pus direct vicepreședinte la nivel județean. Adrian Chiţescu a fost membru al PDL şi consilier judeţean al acestei formatiuni politice, de unde a demisionat în 2013 pentru a prelua conducerea PMP … Citește mai mult

Agenda parlamentară: Cezar Preda (PNL) – Întrebare către Shhaideh despre un obiectiv abandonat de CNI, la Bezdead

Î N T R E B A R E   Adresată: Doamnei Sevil SHHAIDEH, Viceprim-ministru, Ministrul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene De către : Cezar-Florin PREDA, deputat PNL de Dâmbovița Obiectul întrebării: Finalizarea obiectivului „Reabilitare, modernizare și dotare așezământ cultural, comuna Bezdead, județul Dâmbovița”                             Stimată doamnă viceprim-ministru,             Obiectul acestei întrebări … Citește mai mult

Alegeri în PNL Dâmbovița: Florea Mușat, primarul comunei Băleni, despre viitorul președinte

Astăzi de la ora 16:00, câteva sute de delegați liberali sunt așteptați să-și aleagă viitorul președinte al PNL Dâmbovița.  Concurența este acerbă în cadrul organizației pe toate posturile. Pentru președinte s-au înscris: Iancu Caracota, Marius Caravețeanu, Sorin Davidescu și Preduț Ciprian. Ultimul fusese exclus în urmă cu câțiva ani din PNL, dar se pare că a … Citește mai mult