ortooxacell kiss2022.gif Flax

A început curățenia de primăvară! Amenzi usturătoare pentru cei care nu respectă legea!

Primăvara începe oficial curățenia, adică lucrările de igienizare a terenurilor agricole. Cetăţenii optează pentru arderea miriştilor şi a vegetaţiei uscate, dar aceste activităţi declanşează adevărate situaţii de urgenţă, punând în pericol fondul forestier şi fauna, ameninţând traficul feroviar şi rutier şi distrugând chiar bunuri şi proprietăţi. Arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi miriştilor se efectuează … Citește mai mult

Şcolile se pregătesc pentru 16 septembrie! În trei unităţi din Târgovişte lucrările nu se vor încheia până atunci

art_121010_Ovidiu-Basceanu

La mai puțin de o lună înainte de deschiderea noul an școlar, inspectorul școlar general adjunct al județului, Ovidiu Băsceanu, spune că unitățile de învățământ dâmbovițene sunt pregătite să-și deschisă porțile pentru elevi, cu mici excepții, în Târgoviște, unde câteva școli și licee se află în reabilitare. “Suntem aproape siguri că nu vor fi niciun … Citește mai mult

Cornelia Paraschiv: “Încercăm să educăm populaţia în sensul că mediul curat înseamnă sănătate”

paraschiv_ziua_mediului

Garda de Mediu Dâmboviţa şi Agenţia pentru Protecţia Mediului au dat mobilizarea generală de Ziua Internaţioanală a Mediului, într-o acţiune de ecologizare, informare şi responsabilizare. La acţiunile organizate în toate oraşele judeţului au luat parte mii de elevii care au strâns gunoiele din parcuri încercând să responsabilizeze comunitatea în privinţa păstrării unuiu mediu curat: “Prin … Citește mai mult

DSP Dâmboviţa: Bilanţ negativ în şcoli! Iată ce nereguli au descoperit inspectorii!

Acţiunea începută de inspectorii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Dâmboviţa în mai multe unităţi şcolare din judeţ s-a încheiat pe data de 4 octombrie. În cadrul acţiunii, au fost verificate 163 de unităţi de învăţământ, 17 unităţi din mediul urban şi 146 din mediul rural, dar şi 7 cabinete medicale şcolare, iar bilanţul a … Citește mai mult

Au început Zilele Curățeniei la Târgoviște

Angajații Eco-Sal Târgoviște au început curățenia de primăvară în oraș. În perioada 25 martie-30 aprilie, denumită Zilele curățeniei la Târgoviște, la inițiativa primarului Gabriel Boriga, cei 70 de angajați de la spații verzi se vor mobiliza pentru a scoate la lumină municipiul, care va fi eliberat de gunoi și va înflori, la propriu.